Explozie la Sankt Petersburg | Ce se știe până acum

Data actualizării: Data publicării:
poza metrou sankt petersburg

11 oameni au murit şi 45 au fost răniţi în explozia de luni, din metroul din Sankt Petersburg. Este cel mai nou bilanţ anunţat de autorităţile ruse care investighează deflagraţia ca pe un act terorist, comis de un atentator sinucigaş. Presa a publicat fotografia unui posibil suspect. Ar fi vorba de un tânăr de 22 de ani, cetăţean rus, originar din Kîrgîzstan. Este al doilea suspect prezentat de jurnalistii ruşi. Primul, un bărbat cu barbă şi haine negre, a mers la poliţie să declare că nu este vinovat.

Preşedintele rus Vladimir Putin era la Sankt Petersburg în momentul atacului din metrou. Guvernul de la Moscova au declarat trei zile de doliu. În urma tragediei, în mai multe oraşe din Rusia a fost înăsprită securitatea în transportul public. Măsuri similare au fost luate şi la Paris şi New York.

Vladimir Putin a mers personal la memorialul improvizat la staţia de metrou afectată de explozie. Sankt Petersburg este oraşul său natal şi se afla acolo pentru o întâlnire cu liderul din belarus, Alexandr Lukaşenko. Liderul de la Kremlin a adus un buchet de flori şi a stat un minut în faţa staţiei de metrou.

Autorităţile din Rusia califică explozia drept act terorist. Dar asta nu înseamnă că nu vor cerceta şi alte piste.

În Sankt Petersburg a fost dislocată o grupă de specialiști din cadrul FSB, Ministerului de Interne şi Ministerului pentru Situaţii Excepţionale. Sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs infracțiunea și sunt căutaţi cei care au organizat atacul terorist”, a spus purtătorul de cuvânt al Comitetului Naţional Anti-Terorism, Andrei Prjezdomsky.

Potrivit presei ruse, un atentator sinucigaş s-a aruncat în aer în timp ce garnitura de metrou se afla în tunel între două staţii, la ora locală 14:40. Conductorul trenului nu a oprit în acel moment, ci a continuat până a ajuns în prima staţie, ceea ce a permis evacuarea mai rapidă a călătorilor, fără înghesuiala care s-ar fi creat în tunel.

„Foarte mulţi oameni aveau sânge pe ei, erau şi mulţi tineri. Oamenii din jur aveau răni grave, toţi aveau părul ars”.

„Era doar fum, nu se vedea nimic. Era foarte multă lume”.

O altă bombă, similară cu cea detonată în metrou, a fost găsită ascunsă într-o altă staţie şi dezamorsată.

Organele de drept și serviciile speciale fac totul pentru a afla cauzele incidentului, pentru a face o evaluare completă a ceea ce s-a întâmplat. Autorităţile oraşului şi, dacă este necesar, şi cele federale vor lua toate măsurile necesare pentru a oferi sprijin familiilor îndoliate şi familiilor cetăţenilor noştri răniţi”, a fost mesajul președintelui rus Vladimir Putin.

Omagii pentru victimele atacului au avut loc în toată Rusia. La Moscova, oamenii s-au recules la monumentul dedicat rezistenţei eroice din timpul celui de-al Doilea Război a Leningradului, aşa cum era cunoscut Sankt Petersburg la acea vreme.

De asemenea, liderii lumii au transmis Rusiei mesaje de condoleanţe şi de solidaritate. Donald Trump l-a sunat personal pe Vladimir Putin şi i-a spus că ţările lor trebuie să combată împreună răul numit terorism.

În ultimii 11 ani, în Rusia au avut loc cinci atacuri la metrou.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri