Gestul de sfidare al unui student olimpic la adresa lui Vladimir Putin. Cum a apărut în fotografia alături de președintele rus

Data publicării:
studenty

Președintele rus Vladimir Putin a vizitat centrul educațional „Sirius” din Soci, unde s-a întâlnit cu medaliații olimpici de anul acesta și din 2017. În timpul unei fotografii de grup cu președintele rus, unul dintre studenți și-a deschis hanoracul și a dezvăluit că purta pe sub el un tricou cu mesajul „Navalnîi 2018”.

Aleksei Navalnîi este principalul opozant al lui Vladimir Putin. El a organizat unele dintre cele mai mari demonstraţii antiguvernamentale în ultimii ani și a fost întemnițat în repetate rânduri, pe motive mai mult sau mai puțin întemeiate.

Egor Ryabov, studentul care purta tricoul, a declarat că a deschis fermoarul hanoracului chiar înainte de fotografia de grup. El spune însă că nu este un fan înfocat al lui Navalnîi, ci mai degrabă un susținător al mișcării conduse de acesta.

„Ar fi o minciună să spun că sunt un susținător activ al lui Navalnîi. Susțin mai degrabă mișcarea, care este acum foarte bine organizată”, a spus studentul, adăugând că a fost deja felicitat pentru gestul său de către un profesor.

Detaliul din fotografie pare să le fi scăpat oficialilor de la Kremlin, întrucât imaginea este încă postată pe site-ul oficial al guvernului rus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
Digi FM
Andreea Marin, primele declarații despre despărțirea de Adrian Brîncoveanu: „Este adevărat, eu am luat...
Pro FM
Kanye West o plătește pe Bianca Censori pentru aparițiile controversate. Apropiat: „Ea controlează totul și...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari...
Newsweek
Pensiile speciale tăiate cu 18.000 lei. Inițiativă atribuită PSD ce a încins Internetul. E adevărat?
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Studiul de ultimă oră care schimbă profund ceea ce se credea despre capacitatea creierului adult de a genera...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Era frumușelul din Baywatch, dar s-a retras din actorie acum 20 de ani. Cu ce se ocupă azi David Charvet: Nu...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu