Hackerii susțin că au compromis noul sistem electoral „imposibil de spart” al Rusiei înaintea alegerilor pentru Duma de Stat

Data publicării:
Early Voting In 2026 Russian State Duma Election In Donetsk People's Republic
O femeie votează anticipat la alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei din 2026, în regiunea Donețk. Sursa foto: Profimedia Images

Cu doar câteva zile înainte ca rușii să voteze pentru noua Dumă de Stat, o grupare anonimă de hackeri anunță că a pătruns în infrastructura sistemului care va fi folosit în premieră la nivel național în aceste alegeri. Atacul ar fi expus documente interne, parole și corespondența angajaților, iar hackerii au transmis și un avertisment alegătorilor.

În cadrul unei reuniuni a Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Rusia, șefa instituției, Ella Pamfilova, a prezentat noi informații despre Sistemul Automatizat Electoral de Stat GAS Vybory (GAS „Alegeri 2.0”), prezentat la începutul acestui an în pregătirea viitoarelor alegeri pentru Duma de Stat a Rusiei, relatează Kyiv Post.

În august, Pamfilova susținea că sistemul este „imposibil de spart”. La reuniunea CEC, însă, atât ea, cât și ministrul adjunct rus al Dezvoltării Digitale, Oleg Kachanov, au recunoscut că platforma s-a confruntat cu un număr fără precedent de atacuri cibernetice de la lansare.

Cei doi au insistat totuși că sistemul rămâne „securizat la maximum” și au afirmat că măsurile de apărare digitală vor fi completate de măsuri de securitate fizică pentru protejarea atât a infrastructurii sistemului, cât și a secțiilor de votare.

La doar câteva ore după asigurările date de Pamfilova, gruparea anonimă de hackeri CikLeak a anunțat că a compromis infrastructura GAS „Alegeri 2.0” a CEC, precum și infrastructura contractorului Tsifrotekh, o subsidiară a Rostelecom.

În urma atacului ar fi fost obținute cantități mari de documente interne ale companiei, cod-sursă, înregistrări ale ședințelor, parole și corespondență a angajaților.

În anunțul publicat online, transmis și unor instituții media, printre care publicația independentă Important Stories, CikLeak a ținut să sublinieze că intenția sa nu a fost să perturbe sau să interfereze cu procesul de vot propriu-zis, ci să arate cât de ușor ar permite sistemul, în opinia grupării, autorităților să falsifice rezultatele alegerilor.

Hackerii au afirmat că vor să transmită un mesaj cetățenilor ruși, îndemnându-i să voteze fizic, la secțiile de votare. Potrivit grupării, noul sistem al CEC pentru votul electronic la distanță este complet opac și vulnerabil la manipulare, ceea ce ar permite autorităților să falsifice rezultatele alegerilor.

Publicația independentă rusă Important Stories a declarat că a analizat documentele furnizate de CikLeak și le-a verificat autenticitatea. Publicația a precizat că va prezenta propria evaluare a materialelor și a semnificației acestora.

Jurnaliștii l-au contactat pentru un punct de vedere și pe directorul Tsifrotekh, Alexey Gusev, însă acesta a răspuns simplu: „Este prima dată când aud despre asta.”

Sistemul GAS „Alegeri 2.0”, introdus la începutul anului 2026, a înlocuit versiunea mai veche, care funcționa de la sfârșitul anilor 1990. Alegerile din această lună pentru cea de-a noua legislatură a Dumei de Stat vor reprezenta primul scrutin la nivel federal desfășurat cu ajutorul noului sistem.

În intervenția sa la reuniunea CEC, Pamfilova a descris noul sistem electoral al Rusiei drept un lider mondial din punctul de vedere al sofisticării tehnologice.

Potrivit acesteia, platforma va permite Comisiei să respecte „standardele fundamentale”, inclusiv în ceea ce privește votul electronic la distanță și supravegherea video, pe parcursul viitoarelor alegeri pentru Duma de Stat.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Benzina, motorina și gazele s-ar putea scumpi din 2028. Noua taxă UE care ar putea lovi buzunarele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care sunt cele două perioade din viață în care oamenii îmbătrânesc cel mai rapid? Nu se întâmplă la pensie!
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
John Goodman, dezvăluiri despre filmele mai puțin aplaudate în care a apărut. „Probabil că nu ar fi trebuit...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro