Partidul rus Iabloko nu a avut niciodată șanse să-l amenințe pe Vladimir Putin la urne. Dar avea potențialul de a deveni ceva și mai periculos: un loc în care rușii, cu motive foarte diferite pentru care își doreau sfârșitul războiului, s-ar fi putut întâlni brusc, notează Kyiv Post.
De mai bine de patru ani, regimul lui Putin s-a străduit să facă opoziția față de invazie invizibilă din punct de vedere politic. Politicienii care s-au pronunțat împotriva războiului au fost închiși, excluși de la alegeri sau alungați în străinătate. Mass-media independentă a fost desființată sau forțată să se exileze. Opoziția publică față de război poate atrage după sine urmărirea penală.
Există o diferență esențială între a te opune războiului și a susține Ucraina. Planul partidului Iabloko pentru încheierea războiului a stârnit critici vehemente din partea Kievului. Fondatorul său, Grigory Yavlinsky, pledează pentru un armistițiu imediat și necondiționat, care ar îngheța linia actuală a frontului, lăsând aproximativ o cincime din teritoriul suveran al Ucrainei sub ocupație rusă.
Iabloko nu reprezintă interesele Ucrainei, iar Yavlinsky nu se bucură de o susținere largă din partea opoziției anti-Putin din Rusia. Însă partidul avea potențialul de a uni un electorat mult mai larg decât baza sa liberală tradițională: rudele soldaților, bărbații în vârstă de recrutare speriați de perspectiva unei noi mobilizări, cetățenii epuizați de pierderile umane, oamenii indignați de deteriorarea situației economice și rușii care pur și simplu nu mai văd niciun motiv pentru ca războiul să continue.
Iabloko ar fi putut deveni cadrul instituțional în care să se canalizeze acele forme distincte de nemulțumire.
Se pare că Rusia a înțeles una dintre lecțiile esențiale ale revoltei din Belarus din 2020. Aleksandr Lukașenko a permis înscrierea Svetlanei Tihanovskaia pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale și a respins-o public, considerând-o o amenințare nesemnificativă. El nu a înțeles că, într-un sistem închis, un candidat pe care regimul îl consideră inofensiv poate deveni rapid un reprezentant al unei mișcări de masă.
Kremlinul pare să nu fie dispus să desfășoare acest experiment pe teritoriul Rusiei. Reacția imediată la excluderea partidului Iabloko a arătat de ce.
Criticii au ridiculizat de mult timp partidul pentru nivelul său de susținere de aproximativ 2%, însă sute de susținători s-au adunat în fața Curții Supreme în timpul ședinței, mulți dintre ei fiind tineri, iar unii având mere la ei, ca referință la numele partidului.
În Rusia de astăzi, a te prezenta în fața unui tribunal pentru a susține un partid politic anti-război nu este un gest fără consecințe. Protestatarii știu că statul dispune de capacități extinse de supraveghere și recunoaștere facială și că le-a folosit în repetate rânduri împotriva disidenților politici.
În 2019, excluderea candidaților din opoziție de la alegerile locale din Moscova a scos mii de oameni în stradă și a dat naștere uneia dintre cele mai ample mișcări de protest din Rusia din ultimii ani. În 2021, arestarea lui Alexei Navalnîi a declanșat demonstrații în zeci de orașe din Rusia.
Kremlinul știe cum să reprime o mulțime odată ce aceasta se formează. Ceea ce nu poate ști este ce anume o va declanșa.
Dacă Iabloko ar fi avut la dispoziție încă câteva săptămâni pentru a-și desfășura campania la nivel național ca singură alternativă anti-război înregistrată, s-ar fi pus la încercare ceva ce autoritățile au preferat, în mod evident, să nu testeze.
Această epurare preelectorală scoate la iveală un adevăr mai profund despre evoluția putinismului.
De ani de zile, mașina de propagandă a Kremlinului a lucrat fără încetare pentru a-i convinge pe ruși că invazia Ucrainei nu a fost o alegere, ci o necesitate – că războiul a fost impus Rusiei, că nu exista nicio alternativă și că refuzul de a lupta ar fi însemnat acceptarea înfrângerii naționale. Iabloko propunea o viziune alternativă asupra viitorului Rusiei – una care nu trebuie neapărat să se axeze pe un război fără sfârșit.
Există o ironie profundă în dispariția forțată a partidului Iabloko.
Vladimir Putin a atacat în repetate rânduri legitimitatea democratică a Ucrainei, folosind ca argument faptul că la Kiev nu s-au organizat alegeri prezidențiale și parlamentare pe durata legii marțiale. Ucraina nu poate organiza alegeri naționale cât timp este în vigoare legea marțială.
Moscova cere organizarea de alegeri într-o țară pe care o bombardează în mod activ, eliminând totodată singura posibilitate legală pe care o au proprii cetățeni de a vota împotriva acelui război.
Eliminarea partidului Iabloko demonstrează ce pare să înțeleagă chiar Kremlinul atunci când le ține lecții altora despre alegeri. Aceasta este viziunea lui Putin asupra alegerilor: pot exista urne de vot, sigle ale partidelor și rezultate oficiale – votul este permis, cu condiția să se fi decis deja ce ai voie să alegi.
Citește și:
De la baze militare din Orientul Mijlociu la aliați tradiționali pierduți: cum se erodează influența globală a Rusiei lui Putin
Oana Țoiu, despre reacția Rusiei în cazul Podului Giurgiulești: „E o nemulțumire față de creșterea influenței regionale a României”
Editor : A.M.G.
