În negocierile cu Ucraina, Kremlinul va pleca de la un proiect de acord din 2022, ulterior abandonat. Ce prevede acesta

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse
Vladimir Putin, președintele Federației Ruse / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus negocieri de pace cu Ucraina care vor lua în considerare un acord preliminar abandonat din 2022 între cele două ţări şi realitatea controlului Rusiei asupra a aproape o cincime din teritoriul Ucrainei, a declarat Kremlinul duminică.

Putin a propus duminică negocieri directe cu Ucraina având ca scop obţinerea unei păci durabile pentru a pune capăt războiului, o iniţiativă salutată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că Kievul este dispus să discute, dar că Moscova trebuie mai întâi să accepte un armistiţiu imediat, scrie Agerpres.

Consilierul pentru politica externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat presei după afirmaţia de dimineaţă a lui Putin că negocierile propuse vor lua în considerare atât proiectul abandonat în 2022, cât şi situaţia actuală de pe teren.

La câteva zile după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina din februarie 2022, Rusia şi Ucraina au început negocieri în Belarus, care s-au mutat ulterior la Istanbul. Un proiect convenit acolo, care stabilea un cadru pentru o posibilă soluţionare, a devenit cunoscut sub numele de 'Comunicatul de la Istanbul'.

Discuţiile s-au întrerupt în mai, dar oficialii ruşi susţin de mult timp că se poate ajunge la un acord pe baza Comunicatului de la Istanbul. Steve Witkoff, trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, a făcut de asemenea referire la proiectul din 2022 ca la un posibil ghid pentru pacea viitoare.

Ce prevede acordul

Conform proiectului, din care Reuters a consultat o copie, Ucraina ar accepta neutralitatea permanentă în schimbul garanţiilor internaţionale de securitate din partea celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU: Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi Statele Unite, precum şi de la alte naţiuni, inclusiv Belarus, Canada, Germania, Israel, Polonia şi Turcia.
Ucraina a fost de acord în esenţă, provizoriu, cu neutralitatea non-nucleară şi cu faptul că nu va fi membră a NATO, în schimbul unei garanţii de securitate care, dacă Moscova ar invada, ar obliga Statele Unite şi aliaţii săi să lupte direct împotriva Rusiei.

Problema teritoriului în proiectul din 2022 a fost secundară faţă de garanţia de securitate - văzută de diplomaţi de ambele părţi ca fiind cea mai mare piedică în calea păcii.

După ce a fost invadată, Ucraina a dorit ca securitatea sa să fie garantată, dar Statele Unite şi aliaţii lor erau precauţi în a se angaja într-un război viitor cu Rusia.

Conform proiectului din 2022, calea Ucrainei spre o posibilă aderare la Uniunea Europeană ar fi fost facilitată, iar Rusia dorea limitări asupra forţelor armate ale Ucrainei şi abrogarea legilor pe care Moscova le consideră discriminatorii împotriva vorbitorilor de rusă, conform relatărilor Reuters.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care pensionari au luat 600 de lei plus la pensie în septembrie? Unde sunt cele mai mici pensii din țară?
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Joe Manganiello, imagini din spital după 7 ani de boală misterioasă. A slăbit 27 kg în doar două săptămâni
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro