Video În Rusia au izbucnit noi proteste în urma mobilizării. Peste 700 de arestări au avut loc la Moscova și în alte orașe

Data actualizării: Data publicării:
Polițiști ruși arestează oameni la proteste anti-mobilizare
În Rusia au izbucnit noi proteste în urma mobilizării. Foto: Profimedia

Sâmbătă au loc proteste în toată Rusia, ca răspuns la decizia lui Vladimir Putin de a decreta mobilizarea parțială, scrie Sky News. Polițiștii au efectuat sute de arestări în 30 de orașe.

ACTUALIZARE 20:00 Peste 700 de persoane au fost reţinute sâmbătă la Moscova şi în alte oraşe ale Rusiei la noile proteste, afirmă ONG-uri citate de agenţia EFE.

„Până la 18:51 ora Moscovei au fost deja arestate peste 689 de persoane în 30 de oraşe”, afirmă OVD-Info, o organizaţie care susţine că poate observa şi ţine evidenţa acestor arestări.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cele mai multe persoane au fost reţinute la Moscova, respectiv 345, potrivit aceluiaşi ONG.

Autorităţile au desfăşurat în capitală un dispozitiv poliţienesc substanţial, care a acţionat preventiv reţinând trecători ce susţineau că veniseră la plimbare pe bulevardul Chistye Prudy, locul unde mişcarea tinerilor activişti anti-Putin denumită „Vesna” (Primăvara) a convocat protestul.

„De ce mă luaţi ? Eu merg către metrou”, le spunea acolo o tânără poliţiştilor care o duceau spre o dubă; aceştia o lasă totuşi să plece, avertizând-o însă: „Mergi, dacă nu, va fi mai rău!”, potrivit relatării unui corespondent al agenţiei EFE la faţa locului.

La Sankt Petersburg, al doilea oraş al Rusiei, numărul arestărilor a ajuns sâmbătă după-amiază la circa 130, tot conform unor ONG-uri, adaugă EFE, citată de Agerpres.

Aceste noi proteste, care au urmat celor de miercuri, au fost convocate de mişcare Vesna sub tema „Adunarea femeilor în negru”. „Am răbdat destul! Am tăcut prea mult! Nu vrem ca bărbaţii noştri să moară pentru jocurile politicienilor. Ieşiţi îmbrăcate în negru în pieţe!”, îndeamnă apelul lansat de activiştii din Vesna.


Cel puțin 300.000 de oameni vor fi înrolați să lupte în Ucraina, iar fotografii cu bărbați care își iau rămas bun de la famiile lor apar tot mai des în mediul online.

Oamenii s-au adunat sâmbătă în mai multe orașe rusești ca să protesteze, inclusiv în Novosibirsk și Tomsk, în Siberia.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Între timp, mii de oameni încearcă să fugă din Rusia, pe măsură ce temerile față de o recrutare mai amplă sunt în creștere.

Sâmbătă, până după-amiază, au fost reținute în jur de 235 de persoane, inclusiv 59 la Novosibirsk și 10 la Tomsk.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Diana Magnay, corespondentul Sky News la Moscova, spune că sâmbătă, majoritatea persoanelor reținute sunt femei.

Demonstrații au început la Moscova și în Sankt Petersburg, unde sunt raportate alte arestări.

Cel puțin 1.300 de oameni au fost arestați la protestele din ultimele două zile, din Rusia

Peste 1.300 de ruși care au ieșit să protesteze față de ordinul de mobilizare parțială au fost reținuți în mai multe orașe din Rusia, joi și vineri. Aproximativ 1.000 de oameni sunt din Moscova și Sankt Petersburg. Mulți dintre ei au fost bătuți înainte să fie băgați în dubele poliției și duși spre destinații necunoscute.

Rușii arestați la protestele anti-mobilizare din Moscova au primit ordin de încorporare direct în secția de poliție

Mii de bărbați din Rusia au primit ordin de mobilizare, iar ONG-urile care îi ajută pe recruți sunt suprasaturate cu solicitări din partea acestora. O femeie din Moscova, care a fost arestată împreună cu soțul ei la protestul anti-mobilizare din capitala Rusiei, a declarat pentru The Moscow Times că bărbații reținuți la protest au primit ordin de mobilizare în timp ce se aflau la secția de poliție.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri