Kremlinul, despre un summit Vladimir Putin - Donald Trump: „Nu pot pur și simplu să-și piardă timpul și sunt deschiși în privința asta”

Data publicării:
Vladimir Putin și Donald Trump.
Vladimir Putin și Donald Trump. Foto: REUTERS/Kevin Lamarque

Kremlinul a susținut că este greșit să se vorbească despre anularea întâlnirii dintre Vladimir Putin și Donald Trump, însă a adăugat că este necesară pregătirea acesteia, a raportat televiziunea de stat Vesti pe canalul său Telegram, relatează Reuters.

„Președinții nu se pot întâlni doar de dragul întâlnirii, nu pot pur și simplu să-și piardă timpul și sunt deschiși în privința asta. De aceea i-au instruit pe (ministrul rus de externe Serghei) Lavrov și (secretarul de stat american Marco) Rubio să pregătească acest proces. Procesul este complicat”, a spus duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, corespondentului televiziunii de stat, Pavel Zarubin.

Peskov a calificat sancțiunile impuse de SUA asupra Lukoil și Rosneft drept o „măsură neprietenoasă”, însă a susținut că Rusia vrea să construiască relații prietenoase cu toate țările, inclusiv cu SUA.

„În ciuda diverselor nuanțe exprimate de președintele Statelor Unite, trebuie să rămânem orientați către interesele noastre. Interesele noastre sunt de a construi relații bune cu toate țările, inclusiv cu Statele Unite”, a afirmat Peskov.

„Desigur, măsurile luate săptămâna aceasta au fost un gest neprietenos. Ele au afectat într-adevăr perspectivele de relansare a relațiilor noastre. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să renunțăm la aceste aspirații. Trebuie să facem ceea ce este în avantajul nostru”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Totodată, el a afirmat că Rusia va urmări penal pe oricine va fi implicat în eventuala confiscare a activelor rusești înghețate.

Amintim că preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus Vladimir Putin până când nu va considera că există un acord pentru a asigura pacea între Rusia şi Ucraina.

Citește și:

Încă o țară din Europa se oferă să găzduiască un summit Trump-Putin

Scrisori și desene de pe câmpul de luptă: tributul adus soldaților nord-coreeni din Ucraina de către Muzeul Victoriei din Moscova

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu scana codul QR de pe colet: noua țeapă care îți poate infecta telefonul în câteva secunde
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Jennifer Aniston și Jim Curtis ar fi început să-și plănuiască nunta: „Își doresc o nuntă simplă, pe plajă!”
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
Ai muncit în condiții grele? Poți ieși la pensie cu ani buni înainte de termen. Care sunt pașii?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Dakota Johnson, pe lista TIME a celor mai influenți oameni în 2026. Melanie Griffith: Te iubesc. Meriți atât...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...