Majoritate absolută în Dumă pentru Putin. Prezenţa la vot, foarte slabă

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin Declared Winner In Russia's Presidential Election
Foto: Gulliver/Getty Images

Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin a câştigat detaşat alegerile legislative desfăşurate duminică în Federaţia Rusă. Niciun partid de opoziţie nu a reuşit să treacă de pragul electoral de 5%. Formaţiunea lui Putin a reuşit să-şi asigure majoritatea absolută în Duma de Stat, unde are 54 la sută din locuri, după numărarea a 70 la sută din voturi. În parlament au mai intrat comuniştii, extrema-dreaptă şi social-democraţii. Vladimir Putin a spus că rezultatul reprezintă validarea politicilor pe care le promovează. În schimb, opoziţia susţine că votul nu a fost liber şi corect.

Vladimir Putin Declared Winner In Russia's Presidential Election
Gulliver/Getty Images

Preşedintele Vladimir Putin şi premierul Dmitri Medvedev, şeful partidului Rusia Unită, au aşteptat primele rezultate la sediul de campanie, unde au sărbătorit cu toată echipa.

Liderul de la Kremlin crede că rezultatul arată că ruşii sunt de acord cu politica ţării.

Sunt vremuri grele, este dificil, dar, cu toate acestea oamenii au continuat să voteze pentru Rusia Unită. Ce înseamnă acest lucru? În primul rând înseamnă că oamenii au observat că reprezentanţii Partidului Rusia Unită chiar fac tot ce pot ei mai bun pentru popor”, a declarat liderul de la Kremlin.

Niciun partid de opoziţie nu a reuşit să treacă de pragul electoral de 5 la sută, dar se poate ca unii candidaţi să intre în Duma de Stat.

Prezenţa la vot a fost însă semnificativ mai mică decât la precedentul scrutin, din 2011.

Este clar că alegerile nu au fost libere şi corecte. Votul este foarte important, defineşte situaţia curentă, dar prezenţa la vot este o problemă pe termen lung şi arată că pierdem şansele pentru o schimbare paşnică a mersului politicii”, a comentat Mihail Kasianov, liderul unui partid de opoziţie.

Acestea au fost primele alegeri legislative în Rusia de la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014. Occidentul a spus că nu va recunoaşte rezultatul din acest teritoriu. Peste 94 de mii de secţii de vot au fost deschise.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri