„Marea luptă” dintre serviciile secrete rusești și oficialii civili ai Kremlinului: Cum au blocat spionii lui Putin internetul în Rusia

Data publicării:
silueta unui bărbat care vorbește la telefon pe un pod din Moscova cu o antenă de telefonie mobilă și un turn al Kremlinului în fundal
În Rusia are loc un transfer de putere secret în urma căruia FSB va avea capacitatea de a decide când și cui să îi ofere acces la internet. Foto: Profimedia Images

Oamenii din mai multe orașe din Rusia, o țară care până de curând avea una dintre cele mai mari rate de utilizare a internetului și depindea mult de sistemele de plăți electronice, s-au confruntat cu lipsa accesului la internet încă de vara trecută. Începând din primăvara acestui an, nici locuitorii Moscovei nu au mai putut folosi internetul mobil, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina – o schimbare drastică de la politica implementată până acum de regimul de la Kremlin de a feri capitala Rusiei de consecințele conflictului.

La fel ca mulți alți locuitori ai Moscovei, Alina (34 de ani), care lucrează ca manager de proiect, s-a dezobișnuit să folosească bani cash, după ani de zile în care a făcut doar plăți electronice.

Ea a trebuit să revină la vechea metodă de plată anul acesta, după ce Serviciul Federal de Securitate (FSB) a preluat practic controlul asupra internetului, blocând accesul a milioane de oameni din capitală și din provincie.

„A trebuit să îi rog pe colegii mei să îmi plătească masa de prânz cu bani cash. Și apoi să îmi cumpere un bilet de autobuz ca să mă pot întoarce acasă”, a povestit Alina, amintindu-și de primele zile după ce internetul mobil a fost întrerupt în luna martie.

„Mi-a luat ceva timp să îmi găsesc portofelul și să mă obișnuiesc să îl port cu mine”, a mai spus Alina pentru Financial Times.

„Trăim ca și când am fi din nou în Epoca de Piatră”

Începând din luna martie, întreruperile au fost declanșate intermitent, dar fără un anunț prealabil și fără să fie adoptată o lege în acest sens. Consecințele: un semnal de telefon care dispare, adrese de internet care nu se mai încarcă, inutilitatea bruscă a aplicațiilor pe care atât de multă lume se baza.

Chiar și aplicația Telegram, folosită până nu demult de aproximativ 90 de milioane de persoane în Rusia în fiecare lună, a fost afectată. Apelurile nu mai pot fi făcute aproape nicăieri în Rusia, iar mesajele se trimit foarte greu.

Criza provocată de întreruperea accesului la internet arată cât de mult s-a schimbat viața rușilor din cauza războiului din Ucraina și a felului în care autoritățile ruse au reacționat pe plan intern. Foto: Profimedia Images

Unul din primele semne prevestitoare legate de amploarea problemei cu care locuitorii Moscovei aveau să se confrunte a venit în luna martie, atunci când așa numitele toalete publice „de aur”, care acceptă doar plata cu cardul și au costat foarte mult pentru a fi instalate, nu au mai funcționat.

Al doilea semn a fost folosirea tot mai frecventă a banilor cash. Al treilea a fost avertismentul venit din partea companiilor de tehnologie, care au anunțat că restricțiile impuse de autorități le-ar putea afecta profitul.

„Nimic nu merge”, a spus și Aigul, un cofetar care lucrează pentru un lanț de supermarketuri de la Moscova, într-un videoclip pe TikTok înregistrat într-una din perioadele în care internetul a fost blocat. „Trăim ca și când am fi din nou în Epoca de Piatră.”

Serviciile secrete din Rusia pot decide când și cui să îi ofere acces la internet

În Rusia are loc un transfer de putere secret în urma căruia FSB va avea capacitatea de a decide când și cui să îi ofere acces la internet. „Practic, li s-a dat întrerupătorul principal care controlează internetul în Rusia”, a spus Sarkis Barinian, un avocat specializat în drepturile digitale.

Această transformare arată cât de mult s-a schimbat viața rușilor din cauza războiului din Ucraina și a felului în care autoritățile ruse au reacționat pe plan intern, pe măsură ce succesorul KGB-ului devine tot mai puternic și încearcă să protejeze regimul lui Vladimir Putin de presupusele amenințări venite din afara granițelor și din interiorul țării.

Multele restricții impuse i-au enervat pe cetățenii obișnuiți ai Rusiei, care acum caută cu disperare modalități prin care să ocolească noile obstacole.

Măsurile demonstrează, de asemenea, cât de mult poate o țară ca Rusia să transforme internetul pentru a-și atinge scopurile, chiar dacă acest lucru produce pagube economice mari.

putin la kremlin
Succesorul KGB-ului devine tot mai puternic și încearcă să protejeze regimul lui Vladimir Putin de presupusele amenințări venite din afara granițelor și din interiorul țării. Foto: Profimedia Images

„Specialiștii care ar fi putut crea în Rusia un sistem de operare pentru telefoanele mobile inteligente părăsesc țara în masă” a avertizat Pavel Durov, fondatorul Telegram, care trăiește acum la Dubai.

„Oficialul rus care a distrus internetul și a dat țara înapoi cu câteva decenii în numele ‘suveranității digitale’ merită o medalie pentru securitate națională – din partea Statelor Unite”, a scris Durov.

Sub comanda generalului Alexei Sedov, Serviciul Doi a devenit unul din principalele instrumente de control ale FSB, care vizează activiști ai opoziției, grupuri ale societății civile și alți inamici interni.

Edward Snowden, invitat la televiziunea rusă pentru a susține măsurile luate de FSB

Pentru a justifica deciziile luate de FSB, televiziunea de stat din Rusia l-a invitat chiar și pe Edward Snowden, fostul contractor NSA care s-a refugiat în Rusia în 2013, după ce a dezvăluit informații secrete despre operațiunile de supraveghere globală conduse de agențiile de spionaj din SUA.

Snowden a apărut la emisiune alături de foști oficiali de top ai FSB pentru a susține afirmațiile făcute de oficialii ruși, care au acuzat companiile occidentale că se folosesc de infrastructura firmelor de tehnologie pentru a spiona Rusia.

Interdicțiile care i-au afectat pe utilizatorii de Telegram și WhatsApp din Rusia i-au forțat pe oameni să folosească aplicații alternative susținute de stat sau altele care, până nu demult, nu erau foarte populare, precum imo din SUA, KakaoTalk din Coreea de Sud și BiP din Turcia.

Unii ruși au început să folosească Google Chat, care era de obicei utilizat doar pentru a comunica în interes de serviciu, sau vorbesc cu prietenii prin e-mail, în loc să își trimită direct mesaje.

Edward Snowden at 29th May in Moscow
Edward Snowden a apărut la o emisiune TV din Rusia alături de foști oficiali de top ai FSB pentru a susține afirmațiile făcute de oficialii ruși, care au acuzat companiile occidentale că se folosesc de infrastructura firmelor de tehnologie pentru a spiona Rusia. Foto: Profimedia Images

Alți ruși au găsit soluții încă și mai inventive. Alina Kudarova, o bloggeriță care trăiește în Bali, a ocolit restricțiile folosind o cameră de supraveghere pentru animalele de companie pentru a rămâne în legătură cu rudele ei din Rusia.

Piața rusească a rețelelor virtuale private a „explodat” anul acesta, a spus Alexei Kozliuk, președinte al asociației non-profit VPN Guild. Doar în luna martie, aplicațiile VPN din Google Play au fost descărcate de 14 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

În acest moment, are loc un „război cibernetic activ între cenzori și furnizorii de VPN”, a explicat Kozliuk. „Un serviciu care funcționa ieri s-ar putea să fie blocat azi și actualizat mâine.”

O luptă internă la Kremlin pentru a controla internetul. „Putin va trebui să se pronunțe”

Chiar și unii dintre politicienii ruși aflați la conducere se împotrivesc acestor măsuri. Fostul guvernator al regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a avertizat anul trecut că aplicația Telegram este esențială pentru a-i informa pe oameni în legătură cu atacurile ucrainene.

Însăși administrația prezidențială a lui Putin a încercat să limiteze restricțiile impuse de FSB de teamă că acestea vor afecta rezultatul alegerilor parlamentare din luna septembrie.

„Are loc o luptă mare în legătură cu internetul între FSB și oficialii civili ai Kremlinului, care se împotrivesc cu toții interdicțiilor”, a dezvăluit un fost oficial rus.

„Putin va trebui să se pronunțe la un moment dat. Există deja semne din exterior care indică faptul că au loc schimburi de replici intense” între cele două tabere.

pavel-durov-vladimir-putin
„Oficialul rus care a distrus internetul și a dat țara înapoi cu câteva decenii în numele ‘suveranității digitale’ merită o medalie pentru securitate națională – din partea Statelor Unite”, a scris Pavel Durov, fondatorul Telegram. Colaj foto: Profimedia Images

Spre deosebire de Rusia, China a avut control total asupra internetului încă de la început, iar Iranul nu a avut niciodată capacitatea Rusiei de a accesa internetul și tehnologia modernă, potrivit lui Andrei Soldatov, cercetător din partea Centrului pentru Analiza Politicilor Europene și expert în serviciile de securitate ale Rusiei.

Abordarea Rusiei este „unică” și haotică: „Ei improvizează soluții pentru nevoi specifice, în loc să lucreze la un plan strategic amplu.”

„Chiar și în timpul războiului, cu trei ani în urmă, ‘internetul chinezesc’ aproape că era o expresie urâtă în Rusia”, a spus un fost oficial rus.

Acum, oficialul, care s-a întors recent din China, a realizat că, în comparație cu situația din Rusia, „internetul din China este fantastic. Ajungi acolo și poți să respiri liber.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani