„Toate obiectivele vor fi atinse”. Mesajul lui Putin, la doi ani de când a anexat ilegal patru regiuni ucrainene

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că „toate obiectivele stabilite vor fi atinse” în Ucraina, într-un videoclip în care a felicitat poporul rus de Ziua reunificării, care marchează anexarea ilegală a regiunilor ucrainene Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, la 30 septembrie.

„Adevărul este de partea noastră. Toate obiectivele stabilite vor fi atinse”, a proclamat Putin în înregistrarea video, potrivit AFP, preluată de News.ro.

El a felicitat poporul rus de Ziua reunificării cu cele patru regiuni ucrainene a căror anexare a revendicat-o.

Putin a salutat un „eveniment fatidic” care s-a impus, consideră el, în scopul protejării locuitorilor rusofoni ai acestor regiuni ucrainene împotriva „dictaturii neonaziste” şi unui „naţionalism radical”.

„Noi nu ne-am abandonat fraţii şi surorile”, a subliniat el.

Liderul de la Kremlin a apărat din nou „necesitatea şi legitimitatea operaţiunii militare speciale” ruse.

„Azi, luptăm toţi pentru un viitor securizat şi înfloritor al copiilor noştri şi nepoţilor noştri”, a mai declarat Putin.

La 30 septembrie 2022, Vladimir Putin a semnat şi oficializat anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est) şi a regiunilor ucrainene Zaporojie şi Herson (sud). Aceste regiuni pe care Moscova le controlează parţial au votat în favoarea alipirii lor la Rusia în referendumuri nerecunoscute de Kiev şi comunitatea internaţională.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amendă pentru tulburarea liniștii publice. Situaţii clare în care poţi fi sancţionat şi câţi bani trebuie să...
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adevărul din spatele scandalului Pussycat Dolls. Motivul pentru care trupa s-a destrămat înainte de marele...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Rusia a deschis un dosar penal împotriva Olandei, pe care o acuză furtul „aurului scitic” din Crimeea. Unde...
Newsweek
Se schimbă data la care vor fi virate pensiile în aprilie. Paștele dă peste cap programul Casei de Pensii
Digi FM
Ținute care au rămas în istoria premiilor Oscar. De la rochia lebădă a lui Bjork și costumul purtat cu fața...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea. „Ei stăpânesc cunoştinţe mult mai vaste decât știam noi că este...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică