Metoda ingenioasă prin care sunt deszăpezite străzile din Moscova

Data actualizării: Data publicării:
zapada moscova

Locuitorii din Moscova nemulțumiți că străzile și trotuarele nu sunt deszăpezite spun că au găsit o soluție ingenioasă pentru ca muncitorii care se ocupă cu asta să ajungă și pe strada lor. Anul acesta, capitala Rusiei înfruntă cea mai puternică furtună de zăpadă din istoria măsurătorilor meteo.

Moscoviții spun că după ce au început să scrie numele lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, cu o vopsea verde pe mormanele de zăpadă, la scurt timp câțiva muncitori apar și curăță strada, informează BBC.

Potrivit sursei citate, Aleksei Navalnîi este unul dintre cei mai cunoscuți critici ai președintelui Vladimir Putin, iar presa de stat nu îi menționează deloc numele. De asemenea, și liderul de la Kremlin refuză să îi spună opozantului său pe nume, referindu-se la el cu „acea persoană”.

Fotografiile postate pe Facebook și Twitter au primit mii de aprecieri, iar cei care au apelat la această soluție de deszăpezire spun că aceste „graffiti” pe zăpadă erau îndepărtate „în câteva ore”.

Însă, în unele cazuri, muncitorii nu curăță zăpada și preferă să o amestece până ce numele devine ilizibil. „Doar au amestecat zăpada cu lopețile. Trebuie să scriu (numele, n.r.) din nou”, a spus Tatiana Grigorieva, membră într-un consiliu de locatari din Moscova.

În Rusia, pe 18 martie vor avea loc alegerile prezidențiale, iar președintele Vladimir Putin candidează pentru al patrulea mandat.

În ceea ce-l privește pe Aleksei Navalnîi, Curtea Supremă din Rusia a respins apelul lui referitor la decizia Comisiei Electorale de a nu-i accepta candidatura la preşedinţia Rusiei.

Candidatura lui a fost respinsă de Comisia Electorală pe motiv că are o condamnare la activ. Navalnîi consideră că a fost condamnat într-un dosar motivat politic și le-a cerut susţinătorilor săi să boicoteze scrutinul din 18 martie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri