Video Motocicliști și ultranaționaliști ruși au „botezat” Luna ca să o facă ortodoxă. Ritual suprarealist la granița cu Estonia

Data publicării:
botezul Lunii
Moment din ceremonia organizată de ultranaționaliști ruși și motocicliștii Lupii Nopții pentru „botezul” Lunii. Captură video X

Membri ai unui grup de intelectuali ultranaționaliști ruși și ai clubului de motocicliști Lupii Nopții, apropiat de Vladimir Putin, au organizat o ceremonie neobișnuită în apropierea graniței cu Estonia, în încercarea declarată de a „face Luna ortodoxă și de a o conecta cu Rusia”. Ritualul a implicat un bolovan acoperit cu petroglife din Epoca Bronzului, despre care organizatorii au susținut că ar avea origine extraterestră.

Evenimentul suprarealist a fost ideea lui Alexander Prokanov, președintele Clubului Izborsk, un think tank finanțat de stat care reunește intelectuali naționaliști și ultraconservatori. Printre membrii săi se numără Alexander Dugin, filosof politic naționalist supranumit adesea „creierul lui Putin”, scrie Kyiv Post.

La scurt timp după înființare, Clubul Izborsk a publicat o declarație în care îi îndemna pe „toți oamenii de stat care prețuiesc viitorul Rusiei să acționeze ca un front patriotic și imperial unit” și să lucreze împreună pentru o „revenire la spiritualitatea ortodox-creștină și la universalitatea Rusiei tradiționale”, cu scopul de a face țara „invincibilă”.

Grupului i s-au alăturat, la ceremonia de „botez” din 27 septembrie, organizată în apropierea graniței cu Estonia, Lupii Nopții (Night Wolves), o grupare radicală de motocicliști ai cărei membri au fost descriși drept „prieteni” de Vladimir Putin.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Motocicliștii au participat la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și au luptat alături de separatiștii susținuți de Moscova în regiunea Donbas din estul Ucrainei.

„Un mesaj din ceruri”

Site-ul rus independent de investigații Agentstvo l-a citat pe Prokanov spunând că au decis să boteze Luna pentru a o „face ortodoxă și a o conecta cu Rusia”. Ritualul a inclus sfințirea unor „fragmente” din piatra Șcegleț, un bolovan de granit din regiunea Novgorod, pe suprafața căruia se află petroglife datând din Epoca Bronzului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liderul Lupilor Nopții, Alexander Zaldastanov, a descris piatra într-o postare pe blog ca având „origine cerească”. Prokanov a numit bolovanul o „piatră lunară” și a susținut că aceasta „a ajuns pe Pământ cu câteva milenii înaintea erei noastre”.

„A fost un mesaj din ceruri pentru acest pământ, care mai târziu a devenit Rusia”, a declarat el într-un interviu acordat cunoscutului tabloid rus Komsomolskaia Pravda.

Declarațiile lui Prokhanov au venit după ce publicația l-a întrebat despre „însușirea” de către Donald Trump a „Lunii sovietice”, potrivit Agentstvo.

O cantitate de pământ luată din zona bolovanului a fost așezată la baza unei cruci ceremoniale, după care au avut loc o slujbă religioasă și o procesiune, iar ceea ce Prokanov a numit „piatra lunară” a fost sfințit, potrivit Agentstvo.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
La aceste 2 bănci a intrat pensia pe card pe luna octombrie. Când primesc pensia restul pensionarilor?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India