Video O supravieţuitoare a asediului asupra Leningradului din Al Doilea Război Mondial a fost amendată pentru că scris „pace” pe o pancartă

Data publicării:
Liudmila Vasilieva cu o pancartă pe care scria de mână: "Tuturor. Să oprim războiul! Suntem responsabili de pacea pe Pământ!", in sankt petersburg
În luna martie, Liudmila Vasilieva a ieşit în centrul oraşului cu o pancartă pe care scria de mână: "Tuturor. Să oprim războiul! Suntem responsabili de pacea pe Pământ!". Foto: X

O supravieţuitoare a asediului Germaniei naziste asupra Leningradului în cel de-al Doilea Război Mondial, Liudmila Vasilieva (84 de ani), a fost condamnată vineri la amendă de un tribunal din Sankt-Petersburg, pentru că a agitat public o pancartă cerând „pace” în plină ofensivă rusă în Ucraina.

Tribunalul districtului Kuibîşevski din Sankt-Petersburg (Leningrad - în perioada sovietică) a declarat-o culpabilă de „discreditarea” armatei ruse şi a condamnat-o la o amendă de 10.000 de ruble (110 euro), a anunţat instanţa într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În virtutea legislaţiei ruse, ea risca să primească o amendă de până la 50.000 de ruble.

În luna martie, Liudmila Vasilieva ieşise în centrul oraşului cu o pancartă pe care scria de mână: „Tuturor. Să oprim războiul! Suntem responsabili de pacea pe Pământ!”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Procesul acestei bunici care are patru nepoţi se înscrie în contextul represiunii vocilor disidente în Rusia, în timp ce ofensiva în Ucraina a făcut zeci de mii de morţi şi răniţi, militari şi civili, de ambele părţi.

„Am fost întotdeauna de partea celor slabi”

Arestările pentru „spionaj”, „trădare”, „sabotaj”, „extremism” sau pentru critici vizând armata s-au înmulţit în ultimii trei ani.

Justiţia rusă a condamnat în noiembrie la cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare o doctoriţă pediatru, în vârstă de 65 de ani din Moscova. Ea fusese acuzată de mama unuia din pacienţii săi că ar fi criticat războiul în Ucraina în cursul unei consultaţii.

Într-o declaraţie pentru AFP, Liudmila Vasilieva a pledat „împotriva indiferenţei” pentru a-şi explica gestul.

„Am fost întotdeauna o persoană care nu este indiferentă. Am fost întotdeauna de partea celor slabi, la fel ca mama mea”, a explicat ea.

Apelul la „pace” lansat în plin centrul Sankt-Petersburgului nu era adresat autorităţilor ruse, ci „tuturor oamenilor”, căci ei sunt cei „care pot avea influenţă şi opri” conflictul, a afirmat Liudmila Vasilieva.

Asediul Leningradului, care a durat din 8 septembrie 1941 până în 27 ianuarie 1944, rămâne un simbol al rezistenţei sovietice în faţa Germaniei naziste. În cursul acestui episod tragic al celui de-al Doilea Război Mondial au murit între 600.000 şi 1,5 milioane de persoane, de foamete în cea mai mare parte.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro