Opozantul rus Boris Nadejdin a anunțat că nu mai candidează la alegerile parlamentare: „Sper să rămân în viaţă şi liber”

Data actualizării: Data publicării:
Boris Nadejdin
Boris Nadejdin. Foto: Profimedia

Opozantul rus Boris Nadejdin, condamnat la o amendă pentru „simboluri extremiste”, şi-a anunţat duminică retragerea din cursa electorală pentru alegerile parlamentare, afirmând că i s-a „închis gura” şi a fost „împins în afara politicii”, transmite AFP.

Nadejdin este printre puţinii politicieni din Rusia care nu a ajuns în închisoare după ce i-a adus acuzaţii publice preşedintelui Vladimir Putin şi a condamnat războiul din Ucraina.

Acum, el a recunoscut însă pe Telegram că „mi s-a epuizat capacitatea de a face legal politică în Rusia”, adăugând totuşi: „sper că doar temporar”. Opozantul a explicat că potrivit legii electorale statutul său de „agent al străinătăţii” şi condamnarea suferită exclud „orice posibilitate de a fi ales în Dumă” (Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus - n. red.).

„Nu sunt gata să îi pun în pericol pe cei care mă susţin. Nu vom depune la comisia electorală sutele şi sutele de semnături pe care le-am strâns”, a arătat Nadejdin.

Politicianul în vârstă de 63 de ani, fost deputat în 2000-2003, a fost declarat săptămâna trecută „agent al străinătăţii” şi a fost arestat pentru scurt timp luni, iar vineri a fost condamnat la o amendă de 1000 de ruble pentru „expunerea de simboluri extremiste” - în speţă, o fotografie a disidentului Alexei Navalnîi, apărută în treacăt în anunţul unei emisiuni din 2023 a unei alte opozante. Navalnîi a fost declarat extremist înainte de a muri în închisoare în 2024, iar de atunci autorităţile ruse îi acuză frecvent pe disidenţi că promovează extremismul prin difuzarea ideilor sau chiar a fotografiilor lui.

Concluzia lui Nadejdin, comunicată pe Telegram, a fost că „acum trebuie să înţeleg cum să continui să trăiesc”. „Sper să rămân în viaţă şi liber. Sunt sigur că totul va fi bine, chiar dacă nu imediat”, a încheiat el, potrivit AFP, citată de Agerpres.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, puterea de la Moscova a intensificat reprimarea disidenţei, condamnând la închisoare sute de detractori, menţionează AFP. Aproape toţi opozanţii sunt acum fie închişi, fie morţi, fie în exil. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine