Putin a promulgat acordul strategic între Rusia și Iran. Ce prevede documentul

Data publicării:
Relations,Between,Iran,And,Russia.,Iran,Russia
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Shutterstock

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni Acordul Integral de Asociere Strategică cu Iranul, document care nu prevede crearea unei alianţe militare între Rusia şi Republica Islamică.

Spre deosebire de acordul semnat de Rusia cu Coreea de Nord, acesta nu menţionează acordarea reciprocă de asistenţă militară în caz de agresiune, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

În virtutea documentului, Rusia şi Iranul devin parteneri strategici în economie, energie, apărare, cultură şi lupta împotriva terorismului, printre alte domenii.

„Dacă una dintre părţi este ţinta unei agresiuni, cealaltă parte nu va oferi agresorului asistenţă militară şi niciun alt tip de ajutor care să faciliteze continuarea respectivei agresiuni şi va depune eforturi pentru a asigura că orice diferende vor fi soluţionate în baza Cartei Naţiunilor Unite şi a altor norme aplicabile din dreptul internaţional", se arată într-unul dintre articolele acordului.

Acesta a fost semnat în ianuarie de preşedintele rus Vladimir Putin şi de preşedintele iranian Masud Pezeshkian, cu trei zile înainte de învestirea preşedintelui american Donald Trump, care acum adresează ameninţări Teheranului pentru a-l determina să accepte un acord asupra programului său nuclear, astfel încât să se asigure că Iranul va fi lipsit de orice posibilitate de a putea dezvolta o armă atomică.

În timp ce Coreea de Nord a furnizat Rusiei mari cantităţi de muniţii pentru a fi utilizate în războiul din Ucraina, Iranul a acţionat la rândul său ca un aliat apropiat al Rusiei, căreia i-a livrat mii de drone Shahed şi rachete balistice care sunt utilizate în Ucraina.

„Aş dori să subliniez că acordul semnat nu presupune formarea unei alianţe militare cu Iranul şi nici nu prevede asistenţă militară reciprocă", a declarat viceministrul rus de externe Andrei Rudenko, după aprobarea acordului de către parlamentul de la Moscova.

Ratificarea acordului vine într-un moment important pentru Iran, care aşteaptă următorii paşi militari ai Israelului după înfrângerea grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban şi răsturnarea de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, unul dintre foştii săi aliaţi.

Rusia s-a oferit să acţioneze ca mediator între SUA şi Iran pentru a preveni o escaladare. Potrivit unor relatări din presa americană, Israelul ar fi dorit să atace instalaţiile nucleare iraniene, dar a fost oprit de preşedintele Donald Trump, care totuşi a ameninţat şi el Iranul cu acţiuni militare dacă nu încheie un nou acord privind programul nuclear, după ce acordul anterior a eşuat în urma retragerii unilaterale a SUA, decisă tot de Trump, în 2018, în primul său mandat.

După ce SUA au reinstituit atunci sancţiunile contra Iranului, acesta şi-a intensificat îmbogăţirea uraniului până la 60%, deja aproape de nivelul de 90% necesar pentru fabricarea unei bombe atomice.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani