Video Putin, atac mascat la Trump. Liderul rus vorbește despre cei care vor „să-și impună voința”. Ce spune Kremlinul despre Marea Nordului

Data publicării:
vladimir putin
Foto: Profimedia Images

Groenlanda ar putea deveni flacăra care aprinde fitilul unui nou conflict. E un avertisment care vine, cât se poate de neașteptat, de la Vladimir Putin. El spune că situația internațională se degradează tot mai mult din cauza conflictelor și a tensiunilor grave din prezent. Fără să-l numească, destinatarul criticilor sale e Donald Trump. 

„În același timp, diplomația, căutarea consensului și a soluțiilor de compromis sunt tot mai des înlocuite de acțiuni unilaterale și extrem de periculoase. Dialogul dintre state ajunge să semene cu un monolog al celor care, în virtutea dreptului celui mai puternic, cred că li se cuvine să-și impună voința, să dicteze reguli de viață și să dea ordine”, a declarat Vladimir Putin. 

Un atac la adresa lui Donald Trump a fost prima reacție publică a lui Vladimir Putin privind tensiunile de pe scena mondială, mai ales criza provocată de ambițiile Statelor Unite în Groenlanda. 

Kremlinul a avut și un răspuns ferm la acuzațiile că vrea să preia controlul insulei - Rusia va rămâne pe poziții în zona arctică și dă vina pe Occident pentru propria-i dezbinare. 

„Înainte de a acuza alte persoane de rupturile dintre ei, birocrații NATO și UE ar trebui să-și recunoască mai întâi propria responsabilitate pentru erodarea profundă și rapidă a securității globale și a cadrului juridic global. Vom continua consolidarea suveranității naționale în zona arctică, în principal în apărarea și infrastructura Rutei Mării Nordului”, spune Maria Zaharova - purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. 

În paralel, Franța a lansat un avertisment cât se poate de clar - orice încălcare a suveranității unui stat aliat va avea consecințe fără precedent. De aceea, militarii francezi vor avea o prezență sporită pe insulă.

„În Groenlanda, teritoriu autonom al Regatului Danemarcei, europenii au o responsabilitate specială. Aparține Uniunii Europene, deoarece acest teritoriu este și teritoriul unuia dintre aliații noștri din NATO. Franța a decis să se alăture exercițiului programat și lansat de Danemarca în mod suveran și independent în cadrul Arctic Endurance. O primă echipă de militari francezi se află deja la fața locului și va fi întărită în zilele următoare cu mijloace terestre, aeriene și maritime”, declară Emmanuel Macron, președintele Franței.

Citește și: Europa se află în raza de acţiune a rachetelor ruseşti, avertizează Macron. „Trebuie să ne dotăm cu arme noi” 

Declarațiile vin după eșecul discuțiilor de la Casa Albă, în care miniștrii de Externe ai Danemarcei și Groenlandei nu au putut ajunge la un consens cu vicepreședintele J.D. Vance și secretarul american de stat, Marco Rubio. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Avocatul Poporului avertizează Casa de Pensii că încalcă legea. Ce documente trebuie să trimită pensionarilor?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online