„Putin este un dar de sus”. Patriarhul Kirill le cere rușilor să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru că au un asemenea lider

Data actualizării: Data publicării:
patriarhul Kirill și Vladimir Putin
Patriarhul Kirill și Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Rușii trăiesc astăzi în „vremuri foarte prospere”, deoarece Vladimir Putin este „primul președinte ortodox de la epoca țaristă încoace”, a spus Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse. „Uneori chiar te gândești: Doamne, chiar se întâmplă asta?”, a spus ierarhul în timpul unei predici la Biserica „Sfântul Vladimir cel Mare” din Krîlațkoe. Potrivit lui Kirill, „acesta este cu adevărat un dar de sus”.

„Prin urmare, trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru țara în care trăim și, sincer, pentru guvern... și, bineînțeles, pentru tot ceea ce face Rusia astăzi”, a remarcat patriarhul, potrivit moscowtimes.ru.

De asemenea, el i-a îndemnat pe ruși să „lucreze pentru binele Bisericii și al Patriei și să evite toate ispitele care sunt uneori impuse de cei ce își doresc răul țării”, care încearcă să-i „tragă” pe cetățenii săi „de pe cursul remarcabil al dezvoltării civilizației”. „Atunci vom evita problemele enorme cu care se confruntă Occidentul dezvoltat științific, tehnologic și financiar. Nu vom judeca pe nimeni, dar criza spirituală și morală a acelei societăți este complet evidentă... La urma urmei, dacă ne bazăm doar pe știință, tehnologie și capital, este greu de crezut să construim o societate în care oamenii să fie fericiți”, a concluzionat capul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Anterior, Kirill l-a numit pe Putin, care a declanșat războiul în Ucraina, „un exemplu de bun creștin”. Patriarhul a afirmat că președintele este un „credincios sincer”, un om care „nu se rușinează niciodată să vină la biserică sau să primească Sfintele Taine ale lui Hristos”. Kirill i-a îndemnat, de asemenea, în repetate rânduri pe ruși să se roage pentru Putin.

Președintele însuși a spus că „din când în când” simte nevoia „să se întoarcă la Cel Atotputernic și să se închine” și uneori chiar îngenunchează. Putin a susținut, de asemenea, că războiul din Ucraina, unde, conform datelor occidentale, Rusia a pierdut deja peste 1,15 milioane de oameni, inclusiv cel puțin 250.000 de morți, a fost „plăcut lui Dumnezeu”.

După declanșarea războiului, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, a devenit ideologul principal al invaziei militare ruse în țara vecină.

Pe 27 septembrie 2022, în plină contraofensivă a Forțelor Armate Ucrainene, capul bisericii ruse le-a cerut militarilor ruși să lupte până la moarte în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

„Biserica conștientizează că dacă cineva rămâne fidel chemării sale și, în timpul satisfacerii datoriei militare moare”, a spus el. „El se aduce drept jertfă pentru ceilalți. Și de aceea credem că acest sacrificiu spală toate păcatele.”

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...