Video Putin i-a făcut „concesii importante” lui Trump în privința Ucrainei, anunță JD Vance. Între timp, Rusia avansează pe câmpul de luptă

Data actualizării: Data publicării:
Vicepreședintele SUA, JD Vance
Vicepreședintele SUA, JD Vance. Foto: Shutterstock

Vicepreşedintele american J.D. Vance susține că Moscova a făcut concesii semnificative”, în privinţa Ucrainei, faţă de preşedintele american Donald Trump, la summitul pe care magnatul republican l-a organizat pe 15 august, în statul american Alaska, cu omologul său rus, Vladimir Putin, informează duminică NBC.

Cred că ruşii i-au făcut concesii importante preşedintelui Trump, pentru prima dată în trei ani şi jumătate de conflict. De fapt, vor să fie flexibili în ceea ce priveşte unele dintre cerinţele lor principale, a declarat vicepreşedintele american, într-un interviu acordat postului NBC, difuzat duminică.

Emisarul special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, se află duminică la Kiev, la fel şi prim-ministrul canadian Mark Carney, ambii alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a independenţei ucrainene, într-un moment în care eforturile diplomatice de a pune capăt conflictului par a fi blocate.

Dimpotrivă, potrivit vicepreşedintelui SUA, Rusia discută ce ar fi necesar pentru a pune capăt războiului.

Desigur, nu au reuşit complet încă, iar războiul nu s-a terminat, dar suntem angajaţi într-un proces diplomatic de bună credinţă, a declarat JD Vance.

Războiul nu este în interesul nimănui

Vicepreşedintele american a afirmat chiar că Statele Unite, al căror preşedinte a realizat o apropiere spectaculoasă de omologul său rus, încearcă să negocieze cât mai mult posibil cu ruşii şi cu ucrainenii pentru a găsi un teren comun şi a opri masacrele.

J.D. Vance i-a luat apărarea lui Trump, care încearcă să se angajeze într-o diplomaţie foarte agresivă, foarte energică.

Războiul nu este în interesul nimănui. Nu este în interesul Europei, nici în interesul Statelor Unite şi nu credem că Rusia sau Ucraina au vreun interes să continue să lupte, a concluzionat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În ciuda eforturilor de mediere lansate de preşedintele Statelor Unite - cu summitul de la Anchorage, din Alaska, cu Putin şi primirea ulterioară la Casa Albă a lui Zelenski şi a mai multor aliaţi ai săi europeni - poziţiile Moscovei şi Kievului par ireconciliabile, comentează AFP.

Cele două ţări aflate în război se acuză una pe alta că blochează organizarea unei eventuale întâlniri între preşedinţii lor.

Nou avans rusesc în regiunea Dnipro

Între timp, Ministerul Apărării rus a anunţat că forţele ruse au preluat controlul asupra localităţii Filiia, din regiunea ucraineană Dnipro, anunță Reuters, care precizează că nu a putut verifica în mod independent această informaţie.

Sâmbătă, Ministerul Apărării rus a afirmat că a capturat localităţile Sredneïe şi Kleban-Byk din regiunea Doneţk. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Thalía, mărturisiri neașteptate după 30 de ani de carieră: „Fiecare zi este o oportunitate nouă de a o lua de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...