Putin îl trimite pe șeful deputaților ruși în Coreea de Nord. Ce va face acesta la Phenian

Data publicării:
Plenary meeting of the State Duma of Russia
Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat din Rusia Sursa: Profimedia Images

Preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, va efectua o vizită în Coreea de Nord joi şi vineri, a anunţat marţi biroul său de presă într-un comunicat.

Volodin "se va deplasa la Phenian în fruntea unei delegaţii ruse, la invitaţia Adunării Populare supreme" nord-coreene, "pentru a participa la festivităţile prilejuite de jubileul de 80 de ani de la Eliberarea Coreei", precizează comunicatul Dumei de Stat.

În ultimii ani, Rusia şi Coreea de Nord şi-au întărit cooperarea militară, nord-coreenii furnizând arme şi trupe pentru a susţine ofensiva rusă împotriva Ucrainei, în curs din februarie 2022, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cele două ţări au semnat un acord de apărare reciprocă în timpul unei vizite a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord anul trecut.

Un contingent de soldaţi nord-coreeni a participat, alături de militari ruşi, la lupte în regiunea Kursk contra ucrainenilor, care ocupau în parte din vara lui 2024 acest teritoriu rus frontalier cu Ucraina. Rusia a anunţat apoi că în aprilie soldaţii nord-coreeni s-au întors acasă.

În aceeaşi lună, Phenianul a confirmat pentru prima dată că desfăşurase pe front trupe pentru a susţine armata rusă.

La mijlocul lui iulie, conducătorul nord-coreean Kim Jong Un a asigurat Moscova de sprijinul său "necondiţionat" contra Ucrainei, în timpul unei vizite a ministrului de externe rus Serghei Lavrov.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...