Reacția Kremlinului după ce Donald Trump a spus că decizia de a trimite rachete Tomahawk în Ucraina e „aproape luată”

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând declarațiile președintelui american Donald Trump potrivit cărora s-a luat într-o oarecare măsură decizia de a furniza Kievului rachete Tomahawk, a afirmat că este necesar să se aștepte declarații mai concrete din partea Washingtonului cu privire la furnizarea de rachete de croazieră către Ucraina.

„Înțelegem că probabil va trebui să așteptăm declarații mai clare, dacă vor exista”, a spus el, conform Interfax.

În ceea ce privește potențialul transfer de rachete, președintele american Trump a declarat că nu dorește să escaladeze tensiunile cu Rusia și că va încerca să clarifice modul și scopul în care vor fi utilizate aceste rachete de croazieră.

„În ceea ce privește livrările de arme, acestea au loc mai întâi, iar apoi se fac declarații – cel puțin așa a fost întotdeauna sub administrația Biden, după cum bine știm. De data aceasta vom vedea”, a adăugat Peskov.

Citește și

Decizia privind rachetele Tomahawk este „aproape luată”, afirmă Trump. Apar și condițiile: „Cred că ar trebui să pun această întrebare”


Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro