Reacția Rusiei după ce Berlinul a anunțat că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu noviciok

Data actualizării: Data publicării:
purtatorul de cuvânt al kremlinului dmitri peskov
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov Foto: kremlin.ru

Ministerul de Externe de la Moscova cere Germaniei dovezi care să arate că opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit în Rusia cu noviciok, o neurotoxină extrem de puternică dezvoltată în secret de fosta Uniunea Sovietică.

Guvernul german a anunțat miercuri că analizele efectuate efectuate într-un laborator special al armatei germane, la cererea spitalului Charite din Berlin, unde este internat opozantul rus, au relevat prezența noviciokului în organismul lui Aleksei Navalnîi.

Acest agent chimic a fost menționat și ca posibilă cauză a otrăvirii lui Serghei Skripal, un fost spion rus, și a fiicei acestuia, în 2018, în Marea Britanie. Ei au supravieţuit, dar un cetăţean britanic care a intrat și el în contact cu respectiva substanţă a murit.

Autoritățile germane au spus că vor informa partenerii din UE și NATO despre acest rezultat al analizelor lui Navalnîi, precum și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice. De asemenea, va fi informat oficial și ambasadorul rus în Germania. „Cerem guvernului rus să dea explicații în legătură cu acest incident”, se spune în comunicatul guvernului federal german.

Presa oficială din Rusia: Nu există dovezi

Experţii în medicină legală din Rusia nu au găsit dovezi în investigaţiile lor care să susţină acuzaţia că Alexei Navalnîi a fost otrăvit, a subliniat presa oficială de stat de la Moscova, imediat după anunțul guvernului german. „Nu au fost găsite substanţe otrăvitoare în corpul şi pe hainele lui Navalnîi”, a arătat agenţia oficială rusă de presă TASS, citând o sursă anonimă din cadrul autorităţilor de aplicare a legii din Rusia.

Între timp, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că autorităţile din Rusia nu au fost informate oficial de către Germania că guvernul de la Berlin suspectează că Navalnîi a fost otrăvit cu agentul chimic noviciok, scrie Agerpres. „Nu ne-au fost supuse atenţiei astfel de informaţii”, a declarat Peskov, citat de aceeași agenție TASS.

Ministerul de Externe rus a precizat, la rândul său, că autorităţile ruse încă aşteaptă ca Germania să răspundă solicitării de a oferi dovezi.

Lui Aleksei Navalnîi i s-a făcut rău cu două săptămâni în urmă în timp ce era la bordul unui avion cu care călătorea de la Tomsk către Moscova. Susţinătorii săi cred că otrava i-a fost pusă în ceaiul pe care l-a băut la aeroport. Aflat în comă, el a fost transferat apoi într-un spital din Berlin.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică