Rusia expulzează 150 de diplomați occidentali

Data actualizării: Data publicării:
lavrov - kremlin.ru

Rusia a anunţat, joi seară, că va expulza 150 de diplomaţi occidentali, inclusiv 60 de americani şi că va închide consultatul SUA din Sankt Petersburg. Decizia a fost anunțată de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

lavrov - kremlin.ru
Serghei Lavrov / foto: kremlin.ru

Este răspunsul Moscovei la valul de expulzări anunţate de Occident, ca urmare a otrăvirii unui fost spion rus şi a fiicei lui, în Marea Britanie.

Între timp, astăzi a venit prima veste bună din partea medicilor care-i tratează pe Serghei şi Yulia Skripal, victimele atacului cu neurotoxină: fiica fostului spion rus nu mai e în stare critică.

Disputa diplomatică provocată de acest caz a devenit, între timp, şi mai complicată. Rusia nu doar că susţine că e nevinovată, dar merge şi mai departe şi le cere britanicilor să-i ajute să afle cine e de vină.

Concret, Moscova a deschis propria anchetă în cazul Skripal. Asta pentru că fiica spionului încă e cetăţean rus. Poliţia rusă vrea ca britanicii să îi pună la dispoziţie probele din dosar.

Cea mai nouă dezvăluire venită de la anchetatorii britanici e că cea mai mare concentraţie din neurotoxina folosită în atac a fost găsită pe uşa locuinţei fostului spion rus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri