Rusia încearcă să profite de criza gazelor naturale și oferă Asiei livrări la preţ redus din facilităţile sale vizate de sancţiuni

Data publicării:
nava transport gaze gnl gaz natural lichefiat sua
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Rusia încearcă să profite de problemele existente la nivel global cu aprovizionarea cu gaze naturale, pentru a convinge ţările din sudul Asiei să cumpere gaze lichefiate provenite de la facilităţile ruseşti vizate de sancţiunile americane, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar. 

Gazele lichefiate respective au fost oferite la o reducere de preţ de până la 40% faţă de preţurile spot înregistrate săptămâna trecută, prin intermediul unor companii obscure, cu sediul în China şi Rusia, au dezvăluit sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Vânzătorii au spus că pot furniza documente pentru a face să pară că transporturile provin din surse non-ruseşti, de exemplu din Oman sau Nigeria, au adăugat sursele, conform News.ro. 

Închiderea Strâmtorii Ormuz şi atacurile asupra celei mai mari instalaţii de export de gaze lichefiate din lume, amplasată în Qatar, au redus livrările mondiale de GNL cu aproximativ o cincime, perturbând piaţa gazelor şi crescând preţurile. Livrările din Qatar au stagnat, forţând clienţii din Bangladesh şi India să caute alternative mai scumpe. 

Bangladesh, ţară care anul trecut a importat din Qatar aproximativ 60% din necesarul său de GNL, a recurs la achiziţiile de pe piaţa spot, cheltuind uneori o sumă aproape dublă faţă de ceea ce ar fi plătit în baza contractelor pe termen lung cu Qatarul. De asemenea, Bangladesh şi India au fost forţate să reducă aprovizionarea cu gaze a sectorului îngrăşămintelor din cauza reducerii livrărilor de gaze lichefiate. 

Chiar dacă Rusia şi-a majorat constant exporturile de gaze lichefiate provenite de la facilităţile sale de export sancţionate de SUA - Arctic LNG 2 şi Portovaya - majoritatea cumpărătorilor rămân reticenţi când vine vorba să accepte livrări de la facilităţile sancţionate, de teama represaliilor din partea Washingtonului. Până în prezent, China a fost singura ţară care a importat gaze lichefiate ruseşti vizate de sancţiuni, prin intermediul unei reţele de nave din aşa-numita flotă fantomă. 

Extinderea livrărilor către ale ţări decât China ar ajuta Rusia să îşi diversifice baza de clienţi şi să extindă exporturile de la instalaţiile sale de pe lista neagră. Facilitatea Arctic LNG 2, care a fost proiectată să fie cea mai mare instalaţie rusească de gaze lichefiate, a început exporturile în 2024, dar capacitatea sa maximă a fost limitată de lipsa capacităţilor de transport maritim şi a cumpărătorilor dispuşi să cumpere gaze lichefiate vizate de sancţiuni.

Citește și: În fața unei grave crize energetice globale, Kremlinul susține că lumea stă la coadă pentru a cumpăra energie rusească 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment