Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni prima și nici nu vrea să pronunțe cuvântul „război”, susține purtătorul de cuvânt al lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kemlinului, Dimitri Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kemlinului, Dimitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Rusia nu a atacat niciodată prima și nici nu vrea să pronunțe cuvântul „război”, a declarat duminică Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, intervievat de un jurnalist al postului public de televiziune Rossia-1 în cadrul emisiunii care se numește „Moscova.Kremlin.Putin”. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin acuză Occidentul că „nu se pricepe prea bine la istorie” și susține că Rusia nu a invadat niciodată o altă țară.

„Vă reamintim că Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni de-a lungul istoriei sale. Iar Rusia, care a supraviețuit atâtor războaie, este ultima țară din Europa care ar vrea să vorbească sau măcar să pronunțe cuvântul 'război'”, susține Dmitri Peskov. „Vă îndemnăm să vă puneți întrebarea: ce rost ar avea ca Rusia să atace pe cineva?”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Dmitri Peskov mai spune că Vladimir Putin nu dă atenție declarațiilor occidentale despre o „invazie” iminentă a Federației Ruse în Ucraina, dar aceste declarații sunt „un element de provocare” și duc la escaladarea tensiunii.

În plus, susține Peskov, „isteria” care se manifestă în presa occidentală la adresa Rusiei contrastează cu „natura negocierilor” pe care Vladimir Putin le are cu liderii acestor țări occidentale.

„Acțiunile Occidentului, care anunță zilnic data presupusei invazii a Rusiei în Ucraina sunt provocatoare, conduc la escaladarea tensiunii", de aceea, Moscova le cere partenerilor occidentali să fie rezonabili, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus. Exercițiul zilnic de a anunța „o dată pentru invazia Rusiei” în Ucraina ar putea avea consecințe negative, a avertizat Peskov.

O „scânteie” cu „consecințe ireparabile”

Pe de altă parte, el spune că tensiunile din Donbass au atins un nivel „maxim” și orice „scânteie” sau „provocare planificată” cât de mică ar putea duce la „consecințe ireparabile”.

Kremlinul acuză Kievul că nu dorește să discute o soluție de reglementare cu reprezentanții Donbasului. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vrea să discute direct cu Vladimir Putin despre conflictul din sud-estul Ucrainei, dar „Rusia nu este parte a acestui conflict, prin urmare Kievul ar trebui să discute această situație cu Donbas-ul, nu cu Rusia”, a punctat Peskov.

În plus, Vladimir Putin „are toate motivele” să nu-l considere pe Volodimir Zelenski o persoană pregătită, capabilă și dornică să pună în aplicare acordurile de la Minsk. „Dacă luați în considerare toate declarațiile lui Zelenski împreună, rezultă că el a) nu poate, b) nu vrea și c) nu intenționează să facă acest lucru”, a subliniat ironic Peskov.

Zelenski susține că nu primește un răspuns din partea Kremlinului la apelurile sale de dialog. „Noi punem întrebarea: ce vă propuneți să discutăm? Nu primim un răspuns”, a comentat Dmitri Peskov în aceeași notă ironică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri