Tensiuni în creștere: Kremlinul acuză militarizarea UE după informații privind posibile exerciții nucleare franco-poloneze

Data publicării:
Exerciții militare Bulgaria
Foto Profimedia

Kremlinul, aflat în al cincilea an de război împotriva Ucrainei, a denunţat marţi militarizarea Uniunii Europene după ce a aflat despre posibilitatea unor exerciţii nucleare comune între Franţa şi Polonia, informează EFE, citată de Agerpres.

Acest lucru dovedeşte şi mai mult dorinţa Europei pentru o militarizare şi o «nuclearizare» mai mare, în ceea ce priveşte armele nucleare, ceea ce nu contribuie la stabilitatea sau predictibilitatea continentului european, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său telefonic zilnic.

El a recunoscut că nu cunoaşte toate detaliile problemei şi că Kremlinul aşteaptă să afle ce arme sunt implicate în mod specific şi la ce ţări se face referire.

Peskov a făcut aceste comentarii după o relatare a publicaţiei Politico privind planurile preşedintelui francez Emmanuel Macron şi ale premierului polonez Donald Tusk de a desfăşura astfel de exerciţii comune.

Luni, ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov, a avertizat că, dacă Statele Unite sau alte ţări încalcă moratoriul asupra testelor nucleare, Rusia va răspunde în mod corespunzător.

Această poziţie se bazează pe declaraţiile Washingtonului despre o posibilă reluare a testelor nucleare la scară largă, cu consecinţe fatale pentru Tratatul de interzicere completă a testelor nucleare, a explicat Riabkov.

Tratatul New START, semnat între Rusia şi Statele Unite, care limita numărul de încărcături nucleare stocate de ambele ţări, a expirat la începutul lunii februarie.

Deşi Moscova a cerut Washingtonului să prelungească menţinerea acestor limite pentru încă un an, fără a reînnoi tratatul, Casa Albă nu a făcut niciun pas în această direcţie.

Preşedintele american Donald Trump doreşte ca China - care, se pare, deţine deja peste 500 de încărcături nucleare - să participe la următoarele negocieri de dezarmare, în timp ce Moscova, la rândul său, cere includerea Franţei şi a Regatului Unit într-un viitor tratat.

Citește și:

Zelenski respinge ideea retragerii din Donbas: „Ar însemna o înfrângere strategică pentru Ucraina

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...