Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei. Principala temă pusă pe masă

Data publicării:
putin la birou
Putin a convocat Consiliul de Securitate. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus luni o prelungire cu un an a tratatului de dezarmare nucleară New START, încheiat de către Rusia cu Statele Unite, care urmează să expire în februarie.

”Rusia este pregătită, după 5 februarie 2026, să continue să respecte restricţiile cantitative centrale prevăzute de Tratatul START”, anunţă într-o reuniune televizată Vladimir Putin.

”După aceea, pe baza unei analize a situaţiei, vom lua o decizie cu privire la menţinerea ulterioară a acestor restricţii voluntare”, adaugă el, relatează AFP, potrivit news.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

”Credem că această măsură nu va fi viabilă decât dacă Statele Unite acţionează în mod analog şi nu iau măsuri care să submineze sau să încalce proporţia actuală a capacităţilor de disuasiune”, continuă liderul de la Kremlin.

Tratatul New START - ultimul acord de control al armamentului care leagă Washingtonul şi Moscova - urmează să expire în februarie 2026.

El limitează fiecare parte la 1.550 de ogive strategice ofensive desfăşurate şi prevede un mecansim de verificare, însă acestea au fost întrerupte după ce Moscova şi-a suspendat participarea în urmă cu doi ani.

Statele Unite s-au retras în 2019 dintr-un tratat de dezarmare major, încheiat în 1987 cu Rusia, privind armamentul nuclear cu rază intermediară (INF).

Vladimir Putin a discutat cu membrii Consiliului de Securitate situația din domeniul stabilității strategice.

În cadrul unei ședințe operative, dictatorul a anunțat că Rusia este gata să respecte restricțiile prevăzute în Tratatul START. El a subliniat că acest lucru va da rezultate numai dacă SUA vor răspunde în mod reciproc, transmite Tass

În acest caz, prevederile tratatului ar putea fi aplicate pe parcursul unui an după expirarea acestuia, la 5 februarie 2026. De asemenea, decizia privind menținerea în continuare a restricțiilor voluntare va fi luată pe baza analizei situației.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Țara care vrea să elimine definitiv statutul de „divorțat” din documentele oficiale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță