Vladimir Putin, după modificarea Constituției: A fost o bombă cu ceas. Reproșuri la adresa lui Lenin

Data publicării:
putin-soigu-kremlin
Vladimir Putin și Serghei Șoigu (dreapta). Foto: kremlin.ru

Constituţia URSS din 1922, promovată de Vladimir Ilici Lenin, a fost o „bombă cu efect întârziat”, care a permis dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991, a declarat duminică preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 1 şi citat de EFE, scrie Agerpres. Constituția stipula dreptul republicilor sovietice de a se separa de fosta URSS.

Preşedintele rus a amintit că această "bombă cu efect întârziat amplasată (de Lenin) în 1922 în timpul creării Uniunii Sovietice" s-a menţinut şi în modificările ulterioare ale Constituţiei, survenite în 1924, 1936 şi 1977. "Acest lucru este total inadmisibil (...) este ceva ce trebuie să evităm", a subliniat Putin. 

"Sunt absolut convins că am făcut bine să adoptăm modificări ale Constituţiei. Ele ne vor întări statul, vor crea condiţii pentru o dezvoltare în creştere a ţării noastre în următoarele decenii", a insistat şeful statului rus, referindu-se la modificările constituţionale aprobate prin referendumul care s-a încheiat la 1 iulie.

Putin a evidenţiat în mod special modificarea care interzice cedarea de teritorii ruseşti. "Nu exista ceva asemănător (în Constituţie) şi este ceva ce trebuie să existe", a subliniat el.

Modificările care îi permit lui Putin să rămână la Kremlin dincolo de anul 2024, când îi expiră actualul mandat prezidenţial, au intrat în vigoare sâmbătă, după ce au fost votate de aproape 78% dintre alegătorii ruşi, potrivit numărătorii oficiale. Rata de participare a fost de 67,97%, adică 109.190.337 de cetăţeni.

Noua Constituţie mai conţine o serie de prevederi - 206 modificări în total - privind viaţa politică şi socială a ţării.

Editor: B.P.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
La Toya Jackson stârnește îngrijorare cu silueta sa subțire: "Doamne, nici brațul meu nu încape în cizma...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Soldații ucraineni din prima linie, avertismente cu privire la dronele Shahed lansate de Iran în Orientul...
Newsweek
Cele 22 de sporuri de care Casa de Pensii ține cont la calcul pensiei. Cum îți pot aduce bani in plus?
Digi FM
Apariţie surpriză a lui Harry Styles la SNL, în timpul monologului lui Ryan Gosling. „Omule, ce faci aici?”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Angelina Jolie, singură după divorțul de Brad Pitt. De ce nu a mai avut nicio relație în ultimii ani
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii