Vladimir Putin, la Forumul de la Davos: Un conflict mondial ar însemna sfârșitul civilizației

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin presedintele rusiei
Vladimir Putin. Foto: kremlin.ru

Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat miercuri speranța că un „conflict global” este imposibil, altfel, a subliniat el, ar însemna „sfârșitul civilizației”. Declarația a fost făcută în discursul ținut în cadrul Forumului de la Davos, potrivit site-ului RBC.

Vladimir Putin a spus în discursul său că neînțelegerile care există azi în lume sunt „împletite, cum se spune, într-o spirală”.

„După cum știți, incapacitatea, dar și lipsa de voință de a rezolva astfel de probleme în secolul XX au dus la catastrofa celui de-al Doilea Război Mondial. Bineînțeles, în zilele noastre un astfel de conflict mondial, care, sper eu, în principiu este imposibil, ar însemna sfârșitul civilizației”, a declarat Vladimir Putin, potrivit RBC.

În același timp, el a precizat că situația poate evolua „imprevizibil și incontrolabil”, dacă nu se iau măsuri pentru a preveni acest lucru. 

Putin a mai avertizat că există pericolul unei rupturi în dezvoltarea lumii, ceea ce va însemna o luptă de genul „toți împotriva tuturor”.

Acest lucru va duce la încercări de a rezolva lucrurile prin căutarea dușmanilor atât în interior, cât și în exterior, și prin distrugerea libertăților și valorilor fiundamentale, crede Putin.

Președintele a mai declarat că pandemia de coronavirus a accelerat ritmul schimbărilor structurale în lume, conform unor premise care erau deja create. Potrivit acestuia, nu există motive să credem că există riscuri de o mai gravă escaladare a contradicțiilor actuale.

De asemenea, preşedintele rus a salutat prelungirea tratatului New START de limitare a arsenalelor nucleare rus şi american. Această prelungire „este fără îndoială un pas în direcţia cea bună”, a declarat Vladimir Putin, în timpul discursului video în cadrul forumului de la Davos.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...