Rușii au atacat în mod deliberat fabrica americană din Ucraina, potrivit ISW. Scopul este cu bătaie lungă

Data actualizării: Data publicării:
Fabrica atacată
Fabrica Flex, atacată de ruși. Foto: Profimedia

O rachetă rusă a lovit o fabrică de electronice deținută de compania americană Flex Ltd. în timpul unui atac de amploare pe 21 august. Fabrica, care nu produce echipamente militare, este situată departe de linia frontului, în Mukacevo, regiunea Transcarpatia. Rusia a lansat atacul asupra fabricii americane probabil cu scopul de a împiedica Statele Unite și aliații europeni să investească în afaceri ucrainene, se arată într-o analiză a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

Analiștii sugerează că Rusia a vizat fabrica „pentru a descuraja Statele Unite și aliații europeni ai Ucrainei să investească în Ucraina sau să deschidă afaceri pe teritoriul ucrainean”. ISW precizează că pregătirile pentru atac au durat câteva săptămâni.

„Este probabil ca Rusia să fi pregătit acest atac timp de mai multe săptămâni, acumulând drone și rachete pe fundalul negocierilor în desfășurare dintre SUA și Rusia și al summitului din Alaska din 15 august”, se arată în raportul Institutului.

În ajunul summitului, Rusia a desfășurat atacuri de mai mică amploare pentru a se prezenta ca un negociator rezonabil, în timp ce acumula muniție pentru un atac major ulterior.

Racheta a lovit fabrica americană Flex, provocând un incendiu de proporții și rănind cel puțin 19 muncitori. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că „Flex este o companie civilă deținută de SUA, care producea aparate de uz casnic, precum cafetiere”.

În timpul atacului nocturn asupra Ucrainei din 21 august, două rachete rusești au lovit orașul Mukacevo, centru raional din regiunea Transcarpatia, aflat la 35 km de granița cu Ungaria. În oraș au fost raportate două explozii puternice. Potrivit informațiilor disponibile, nu s-au înregistrat decese, însă 11 persoane au fost spitalizate, iar în total 23 au fost rănite.

Atacul a distrus fabrica americană – cel mai mare angajator și contribuabil al orașului, unde lucrează aproximativ 3.000 de persoane. Ulterior, premierul ucrainean Iulia Sviridenko a comentat sarcastic atacul, afirmând că Rusia încearcă să „elibereze Ucraina de cafetiere”.

Președintele SUA, Donald Trump, i-a spus președintelui rus, Vladimir Putin, că „nu este mulțumit” de recentul atac al Rusiei asupra fabricii americane de electronice din vestul Ucrainei.

În timpul unei conferințe de presă în Biroul Oval, în 22 august, un reporter l-a întrebat pe Trump dacă a vorbit cu Putin despre atacul asupra unei companii americane. „I-am spus că nu sunt mulțumit de acest lucru”, a declarat Trump. „Și nu sunt mulțumit de nimic legat de războiul acela.”


Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...