Rușii au bombardat o şcoală folosită ca adăpost în regiunea Kursk, acuză armata ucraineană. Zeci de oameni, prinși sub dărâmături

Data publicării:
Război în Ucraina
Război în Ucraina. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Armata ucraineană a acuzat, sâmbătă, Rusia că a lovit o clădire şcolară care servea de adăpost pentru persoanele în vârstă în oraşul Sudja, aflat în partea din regiunea rusă Kursk ocupată de Ucraina, afirmând că zeci de civili sunt prinşi sub dărâmături, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al comandamentului ucrainean în regiune, Oleksii Dmitraşkivski, „95 de persoane sunt blocate sub dărâmături”.

Ucraina a lansat o ofensivă surpriză în august anul trecut în regiunea Kursk, preluând controlul a zeci de sate şi mici oraşe, între care polul regional Sudja, unde trăiau circa 6.000 de persoane înainte de declanşarea luptelor.

„Aviaţia rusă a lovit un internat în oraşul Sudja, în regiunea Kursk, cu o bombă aeriană ghidată. Lovitura a fost una deliberată”, a acuzat statul major ucrainean pe Telegram.

„La momentul atacului, zeci de locuitori se aflau în interiorul clădirii, pregătindu-se să evacueze. Se fac toate eforturile pentru a-i salva pe supravieţuitori”, a adăugat acesta.

„Majoritatea acestor persoane sunt în vârstă şi imobilizate la pat”, a afirmat Oleksii Dmitraşkivski.

AFP nu a putut să confirme imediat acuzaţiile ucrainene, iar autorităţile ruse nu au comentat pentru moment informaţiile pe acest subiect.

Un funcţionar rus a explicat săptămâna trecută AFP că autorităţile lucrează „în permanenţă” pentru a asigura evacuarea în siguranţă a civililor ruşi blocaţi în spatele liniilor frontului.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...