Salman Abedi, surprins de camere de supraveghere, cu 3 zile înainte de atac. Ce făcea în acele momente

Data publicării:
Salman Abedi Manchester

Salman Abedi apare pe înregistrările video ale camerelor de supraveghere dintr-un centru comercial din Manchester, cu câteva zile înainte de atacul în care 22 de persoane au murit și alte 119 au fost rănite.

Imaginile publicate de Sky News arată că atacatorul în vârstă de 22 de ani a cumpărat un rucsac negru și albastru, posibil același în care a fost plasată bomba improvizată. Îmbrăcat într-un trening negru, cu o șapcă pe cap, Abedi a mers în mall vineri seară.

New York Times a publicat primele imagini cu resturile bombei detonate la Manchester Arena, iar printre fotografii se numără și unele cu rămășițele unui rucsac negru cu albastru, asemănător celui cumpărat de Abedi cu trei zile înainte de atac.

Poliția încearcă acum să refacă traseul atacatorului din momentul în care a părăsit mall-ul Arndale până la momentul în care a detonat explozibilul la Manchester Arena, după concertul susținut de artista Ariana Grande.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri