Analiză Șansele reunificării Ciprului, după alegerea în Nord a unui președinte deschis federalizării
În cadrul recentelor alegeri prezidențiale din Ciprul de Nord, o majoritate covârșitoare a electoratului cipriot turc l-a respins pe actualul președinte Ersin Tatar, susținut de guvernul turc, și retorica sa intransigentă privind două state. Victoria zdrobitoare a liderului opoziției, Tufan Erhürman, a reînviat speranțele pentru o soluționare a conflictului din insula divizată, scrie în The Conversation Spyros A. Sofos, profesor asistent în științe umaniste globale* la Universitatea Simon Fraser din Canada, într-o analiză privind șansele de reunificare a Ciprului.
Cipru este o țară independentă și membră atât a Organizației Națiunilor Unite, cât și a Uniunii Europene. Dar este divizată, cu Republica Cipru recunoscută internațional în sud și un stat autoproclamat în nord, Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia.
O soluție bazată pe două state prevede ca insula să rămână divizată între ciprioții greci din sud și ciprioții turci din nord, în loc să se reunifice.
Această divizare a fost rezultatul invaziei Turciei din 1974 în Cipru, care a urmat unei lovituri de stat orchestrate de junta greacă cu scopul de a uni insula cu Grecia. Turcia a intervenit, aparent pentru a proteja minoritatea cipriotă turcă.
Mandat decisiv
Pentru prima dată, un lider național care susține deschis modelul ONU de federație bicomunitară și bizonală a obținut un mandat decisiv – aproape 63 % din voturi în primul tur al alegerilor și sprijinul majorității în fiecare circumscripție electorală.
Erhürman reprezintă tradiția social-democrată și pro-unificare a Partidului Republican Turc (CTP). Platforma sa se concentrează pe refacerea cooperării între nord și sud și reangajarea UE într-un proces de pace pentru a crea o federație comună cu o președinție rotativă și drepturi politice egale. Aceasta se bazează pe decenii de eforturi de reunificare ale ONU.
Profesorul Spyros A. Sofos a susținut anterior că speranțele cipriote de unificare erau în stare critică, dar nu condamnate. El consideră că această evaluare este valabilă și astăzi, acum că există prima șansă reală din ultimii ani de a relua un proces semnificativ de reconciliere. Întrebarea este dacă Republica Cipru este dispusă să profite de această oportunitate sau să se retragă din nou într-o inactivitate confortabilă.
Acest lucru va determina dacă Cipru va începe în sfârșit să vindece diviziunile care au persistat de la invazia turcă.
De ce este important acest moment
În ciuda mesajelor sale de campanie atent elaborate, victoria lui Erhürman reprezintă o provocare directă pentru controlul Turciei asupra Ciprului de Nord — în special pentru controlul său politic, militar și economic tot mai mare.
Ea survine, de asemenea, în contextul în care Devlet Bahçeli, liderul partidului ultranaționalist turc MHP și partener de coaliție al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, a cerut ca Ciprul de Nord să fie absorbit de Turcia la câteva zile după vot.
Această izbucnire a dezvăluit anxietatea din Turcia: o conducere pro-federație în Lefkoşa – partea cipriotă turcă a orașului Nicosia – ar putea slăbi controlul pe care Turcia l-a construit prin subvenții, dependența de securitate și rețelele de relații.
Cu toate acestea, incertitudinea mult mai mare se află în sud.
Lunga derivă a sudului din 2004
În referendumul privind Planul Annan**negociat de ONU, care ar fi permis Ciprului unit să adere la Uniunea Europeană în 2004, 65 % dintre ciprioții turci au votat în favoarea reunificării, în timp ce trei sferturi dintre ciprioții greci au respins-o.
Republica Cipru a aderat la UE o săptămână mai târziu, în timp ce acquis-ul comunitar – ansamblul normelor și obligațiilor Uniunii Europene – a fost suspendat în nord.
Eșecul planului a descurajat aspirațiile ciprioților turci de a adera la UE și a marcat începutul unei perioade de izolare, în care clasa politică din sud nu s-a mai simțit obligată să facă compromisuri.
În cele două decenii care au urmat, guvernele succesive din Nicosia, în sud, au proclamat sprijinul pentru o soluție federală, dar au acționat ca administratori ai unei enclave etno-naționale, cu elite care profitau de privilegiile acordate de stat, de speculațiile imobiliare și de schemele de „pașapoarte aurii”, acum discreditate.
Patronajul oligarhic care a înflorit în cadrul acestui sistem a recompensat divizarea mai degrabă decât reconcilierea. Oportunitățile de a avansa procesul – în special negocierile din 2017 – au fost irosite.
Pentru mulți din sud, „problema Ciprului” este în primul rând o chestiune de ocupație; pentru mulți din nord, este vorba de egalitate politică și securitate.
Adevărata provocare: voința politică
Pentru ca negocierile de reunificare să poată fi reluate, Republica Cipru, recunoscută la nivel internațional, trebuie să facă mai mult decât să salute verbal rezultatul alegerilor. Ea trebuie să ia măsuri concrete.
Asta înseamnă să susțină propunerea secretarului general al ONU, António Guterres, de a relua negocierile „în cadrul convenit de ONU” și să se angajeze rapid în măsuri precum interconectarea rețelelor electrice, coordonarea comună a operațiunilor de căutare și salvare și restaurarea patrimoniului cultural.
Aceste tipuri de inițiative – parte a unui model de împărțire a puterii în care comunitățile divizate împărtășesc guvernarea prin reprezentare garantată, veto reciproc și un anumit grad de autonomie – funcționează deja în zona tampon din Cipru. Acolo, cele două comunități au cooperat în probleme precum recuperarea și identificarea victimelor războiului din 1974, proiecte de infrastructură de bază și deschiderea punctelor de trecere la ceea ce era odată o frontieră impenetrabilă.
Însă conducerea cipriotă greacă se confruntă cu constrângeri interne: un parlament în care aproape jumătate dintre partide se opun categoric federației, iar alegătorii au fost condiționați să asimileze compromisul cu trădarea. Schimbarea va necesita curaj moral și politic – ceva ce niciun președinte cipriot nu a demonstrat de la respingerea Planului Annan de către Tassos Papadopoulos (președinte al Ciprului între 2003 și 2008).
Semnificație globală
Cipru reprezintă mult mai mult decât o dispută locală. Insula se află la intersecția rutelor energetice din estul Mediteranei și a jucat un rol în tensiunile din flancul sudic al NATO și în relația tensionată dintre UE și Turcia.
Erol Kaymak, expert turco-cipriot în relații internaționale, a susținut că reluarea procesului de pace ar deschide calea către cooperarea în domeniul energiei offshore și al frontierelor maritime, probleme care afectează din ce în ce mai mult stabilitatea regională.
El subliniază, de asemenea, că divizarea continuă consolidează prezența militară a Turciei și susține o economie de zonă gri vulnerabilă la corupție și criminalitate organizată.
Pentru comunitatea internațională, Cipru oferă lecții în materie de consolidare a păcii: pot entitățile externe să promoveze împărțirea puterii și justiția post-conflict atunci când o parte depinde mai mult de cealaltă? UNFICYP canadiană – forța de menținere a păcii a ONU în Cipru – are experiență în facilitarea unei astfel de cooperări.
Ultima șansă?
Alegerea lui Erhürman este o afirmare remarcabilă a autonomiei de către alegătorii ciprioți turci, care au îndurat decenii de izolare de comunitatea internațională.
Dar, dacă oficialii politici ciprioți greci nu răspund cu o inițiativă sinceră de negocieri, fereastra de oportunitate s-ar putea închide rapid. Guvernul lui Erdoğan a semnalat deja că nu va tolera nicio divergență a politicilor ciprioților turci față de cele ale Turciei.
Alegerile ar putea fi ultima șansă pentru ciprioții de ambele părți de a construi instituții bazate pe încredere, de a elimina necesitatea garanțiilor și trupelor externe și de a restabili insula ca un cămin comun pentru toți.
Acest lucru necesită perseverență, creativitate și imaginație. Oficialii trebuie să se uite nu doar la ceea ce a funcționat în procesul de pace din Cipru, ci și la lecțiile de împărțire a puterii din Irlanda de Nord și din alte locuri în care coalițiile incluzive au contribuit la stabilizarea societăților divizate.
Este esențial să se consolideze cooperarea și să se promoveze relații mai strânse, care pot eroda treptat distanța și suspiciunea reciprocă. Aceste eforturi ar putea facilita punerea în aplicare a oricărui acord viitor și ar putea pune bazele unei coexistențe mai stabile și reciproc avantajoase.
Indiferent de modul în care ciprioții aleg să își împartă insula, aceasta ar putea fi ultima lor șansă de a se asigura că numeroasele baricade care i-au divizat timp de mai bine de 50 de ani sunt în sfârșit eliminate.
*Notă: Științe umaniste globale - o abordare transdisciplinară a studiului culturii și gândirii umane în diferite regiuni și perioade
**Planul Annan a fost o propunere a Organizației Națiunilor Unite pentru reunificarea Ciprului într-o Republica Unită, o federație formată din două state constituente, prezentată de secretarul general Kofi Annan în 2004. Aceasta a fost respinsă de ciprioții greci în cadrul unui referendum, deși a fost aprobată de ciprioții turci, ceea ce a dus la eșecul planului și la continuarea divizării insulei.
Editor : B.E.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
