Scandal în Israel: Șeful serviciului de informații interne dezvăluie motivele pentru care a fost demis de către Benjamin Netanyahu

Data publicării:

Şeful serviciului de informaţii interne al Israelului (Shin Bet), Ronen Bar, a declarat luni că încercarea premierului Benjamin Netanyahu de a-l demite a fost o consecinţă a refuzului său de a îndeplini cereri care includeau spionarea protestatarilor israelieni şi perturbarea procesului pentru corupţie al şefului guvernului.

Într-o declaraţie sub jurământ transmisă la Curtea Supremă, şeful Shin Bet, Ronen Bar, a declarat că demersul din martie al lui Netanyahu de a-l demite nu s-a bazat pe motive profesionale, ci a fost determinat de aşteptări nesatisfăcute de loialitate personală faţă de prim-ministru, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

În replică, biroul lui Netanyahu a respins declaraţia sub jurământ, despre care a spus că este „plină de minciuni”.

Măsura lui Netanyahu de a-l demite pe Bar a alimentat protestele din Israel şi a fost suspendată de Curtea Supremă, după ce organele de supraveghere politică şi parlamentarii opoziţiei au susţinut că demiterea este ilegală.

Criticii spun că guvernul subminează instituţii-cheie ale statului şi pune în pericol fundamentele democraţiei israeliene.

Partidul Likud al lui Netanyahu l-a acuzat pe Bar că acţionează împotriva prim-ministrului şi că transformă părţi ale serviciului Shin Bet într-o „miliţie privată a Statului Paralel”.

Guvernul Israelului l-a susţinut pe Netanyahu, care a declarat că şi-a pierdut încrederea în Bar din cauza eşecului agenţiei de a preveni atacul din 7 octombrie, o eroare de securitate care a condus la cea mai sângeroasă zi din istoria ţării.

Însă în partea neclasificată a declaraţiei sale, Bar a susţinut că încercarea de a-l înlătura a început la mai bine de un an după atac. El a citat o serie de evenimente petrecute între noiembrie 2024 şi februarie 2025, despre care a spus că par să fi determinat măsurile luate de prim-ministru împotriva sa.

Printre acestea s-au numărat anchetele Shin Bet privind scurgerile de documente secrete ale armatei către mass-media şi posibilele legături între consilierii lui Netanyahu şi Qatar, precum şi o anchetă Shin Bet privind propriile eşecuri, care a indicat, de asemenea, faptul că guvernul a ignorat avertismentele dinaintea atacului din 7 octombrie şi eşecurile politice care l-au precedat.

Bar a declarat, de asemenea, că a refuzat să semneze o măsură de securitate prin care Netanyahu ar fi urmat să nu mai depună mărturie la propriul său proces pentru corupţie. Netanyahu, care neagă orice infracţiune, a început să depună mărturie în procesul său de lungă durată în decembrie. Biroul său a negat că ar fi cerut o amânare.

Bar a citat, de asemenea, ceea ce el a descris ca fiind cereri nesatisfăcute din partea lui Netanyahu pentru ca serviciile de informaţii să acţioneze împotriva protestatarilor antiguvernamentali.

Biroul lui Netanyahu a declarat că declaraţia lui Bar confirmă că acesta „a eşuat lamentabil” pe 7 octombrie. „Doar acest motiv impune încetarea funcţiei sale”, a declarat acesta.

Biroul a negat, de asemenea, că decizia de concediere a lui Bar a avut ca scop zădărnicirea aşa-numitei anchete „Qatargate” privind acuzaţiile de legături financiare între Qatar şi consilierii lui Netanyahu. „Concedierea nu a fost menită să împiedice ancheta. Mai degrabă, ancheta a fost menită să împiedice demiterea”, a declarat Biroul.

Bar şi-a asumat eşecul Shin Bet în prevenirea atacului din 7 octombrie şi a declarat că va demisiona înainte de sfârşitul mandatului său.

Curtea Supremă, după ce a audiat, la 8 aprilie, argumentele organizaţiilor de supraveghere şi ale deputaţilor din opoziţie, care au afirmat că demiterea lui Bar a încălcat procedura corectă şi a fost afectată de un conflict de interese, nu s-a pronunţat încă asupra cazului.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani