Scandalul spionilor maghiari prinși de Kiev ia amploare: Ucraina expulzează doi diplomați unguri, după o decizie similară a Budapestei

Data actualizării: Data publicării:
spion
Serviciile secrete ucrainene (SBU) au anunțat arestarea în regiunea Transcarpatia a doi presupuși spioni ai Budapestei. Foto: Captură video SBU

Ministerul ucrainean de Externe a anunţat vineri expulzarea a doi diplomaţi ungari, după ce Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a comunicat mai devreme că a descoperit o reţea de spionaj ungară şi că a arestat doi presupuşi spioni ai Budapestei, arestări în urma cărora Ungaria a răspuns prin expulzarea a doi diplomaţi ucraineni despre care afirmă că ar fi de fapt spioni sub acoperire, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

„Doi diplomaţi ungari trebuie să părăsească ţara noastră în 48 de ore. Tocmai l-am convocat pe ambasadorul ungar la Ministerul de Externe al Ucrainei şi i-am prezentat nota relevantă”, a anunţat ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga într-un mesaj pe reţeaua de socializare X.

„Răspundem astfel acţiunilor Ungariei, pe baza principiului reciprocităţii şi intereselor noastre naţionale”, a completat ministrul ucrainean.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat vineri mai devreme că a arestat în Transcarpatia, regiune cu o numeroasă minoritate ungară, doi presupuşi membri ai unei reţele de spionaj coordonate de seriviciul ungar de informaţii militare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit SBU, „celula culegea informaţii despre securitatea militară în regiunea Transcarpatia, căuta vulnerabilităţi în apărarea terestră şi aeriană a regiunii şi studia opiniile socio-politice” ale populaţiei locale.

Una dintre persoanele arestate este un fost militar ucrainean în vârstă de 40 de ani, recrutat de serviciile secrete ungare în anul 2021 şi activat în septembrie anul trecut, mai afirmă SBU.

Budapesta: „Războiul din Ucraina este parțial un război al propagandei. E clar că Kievul folosește propaganda antimaghiară”

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto catalogat anunţul despre arestarea celor doi presupuşi spioni ai Ungariei drept o acţiune ce face parte din propaganda anti-ungară a Kievului.

„Dacă vom primi detalii sau informaţii oficiale, vom putea să ne ocupăm de asta. Până atunci, consider aceasta drept propagandă ce trebuie tratată cu precauţie”, a reacţionat iniţial Szijjarto.

El a adăugat că ultimii trei ani „au demonstrat că războiul din Ucraina este parţial un război al propagandei", subliniind că "este clar că Kievul foloseşte adesea propaganda antimaghiară".

Puţin mai târziu, acelaşi ministru ungar a anunţat expulzarea a doi diplomaţi ucraineni, despre care afirmă că ar fi spioni sub acoperire.

„Astăzi, am expulzat din Ungaria doi spioni care lucrau sub acoperire diplomatică la ambasada Ucrainei din Budapesta”, a menţionat Szijjarto într-un mesaj video pe Facebook, adăugând că decizia i-a fost comunicată ambasadorului ucrainean, care a convocat la Ministerul de Externe ungar.

Kievul şi Budapesta au relaţii tensionate din cauza refuzului premierului conservator ungar Viktor Orban de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia şi a situaţiei celor circa 150.000 de etnici maghiari din Transcarpatia, ale căror drepturi sunt încălcate, potrivit guvernului ungar, care a mai afirmat că etnici maghiari din Ucraina ce au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front. În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înţelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Patru ani de iubire, apoi despărțirea. Solistul unei trupe cu milioane de fani este din nou singur, după ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Ajutor la pensie: Cum pot obține pensionarii ajutorul de încălzire? Ce acte se depun? Unde? Ghidul complet
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”