Scena cu Erdogan care l-a trimis la închisoare pe un regizor turc

Data publicării:
scena erdogan
Cineastul turc Ali Avci a fost condamnat vineri la închisoare pentru apartenenţă la o grupare teroristă, pentru filmul său de ficţiune în care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan apare ameninţat cu o armă, în timp ce membrii familiei zac pe podea în jurul său, împuşcaţi, transmite Reuters, preluând o ştire a agenţiei de stat turce, transmite Agerpres
 
scena erdogan
Actorul care îl interpretează pe liderul de la Ankara în filmul „Deșteptarea”. Captură video
 
Ali Avci a fost arestat anul trecut după apariţia trailer-ului filmului său Deşteptare (Awakening), bazat pe evenimentele puciului eşuat din iulie 2016, când mai mult de 250 de persoane au fost ucise.

Trailer-ul a provocat un scandal public prin secvenţele în care familia lui Erdogan, printre care şi ginerele preşedintelui, ministrul de finanţe Berat Albayrak, sunt împuşcaţi mortal, iar un ofiţer îndreaptă arma spre capul lui Erdogan, din spate, în timp ce acesta se roagă.

Un tribunal din Istanbul l-a condamnat vineri pe Avci la 6 ani şi 3 luni de detenţie pentru apartenenţă la reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, considerată organizaţie teroristă de Ankara. Gulen, autoexilat în SUA, neagă acuzaţiile regimului Erdogan că ar fi orchestrat tentativa de puci.

Instanţa a decis că Avci, prin filmul său, a indus „o percepţie publică în sensul obiectivelor centrale ale unei organizaţii teroriste”.

Ali Avci a respins acuzaţiile şi a amintit faptul că Erdogan însuşi a declarat în mod repetat că el a fost ţinta puciului, în care palatul prezidenţial din Ankara a fost vizat de lovituri aeriene, deşi şeful statului nu se afla acolo.

„Dacă aş fi încercat să fac propagandă teroristă, l-aş fi arătat pe Erdogan făcând planuri să fugă, în locul scenei cu rugăciunea”, a declarat cineastul în instanţă.

În urma tentativei de puci, mai mult de 50.000 de persoane au fost încarcerate şi aşteaptă să fie judecate, iar 150.000 de angajaţi din instituţiile statului - învăţământ, justiţie, armată - au fost suspendaţi ori demişi din funcţii. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
"Exact ca Mike Tyson". Jennifer Garner dezvăluie că a mușcat un coleg de ureche, la filmări: "Nu mă enervați!"
Adevarul
„Un nou record de distanță”. Dronele ucrainene au lovit o rafinărie Lukoil din Republica Komi, situată în...
Newsweek
Calcul greșit. Casa de Pensii, obligată să recunoască unui pensionar 5 ani de grupa I de muncă. Cum a reușit?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Katie Holmes, mesaj scris "cu inima grea", după moartea lui James Van Der Beek: "Recunoscătoare că am...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online