Scenariul care îl sperie pe J.D. Vance: armele nucleare ale Franței și Marii Britanii, controlate de politicieni islamiști „în 15 ani”

Data actualizării: Data publicării:
APTOPIX Vance
Vicepreședintele SUA, J D Vance Foto: Profimedia

Alegerea unui preşedinte musulman în Franţa, subiectul unui roman distopic, „Soumission”, al celebrului scriitor francez Michel Houellebecq, sau a unui premier musulman în Regatul Unit, nu este un scenariu de „neconceput” „în 15 ani”, declară vicepreşedintele american J. D. Vance într-un interviu acordat site-ului conservator britanic UnHerd, care evocă „idei morale foarte distrugătoare” în legătură cu islamul şi consideră că un salt moral al Europei este un imperativ de securitate al Statelor Unite.

Această perspectivă reperezintă, în opinia lui J. D. Vance, un risc de securitate major la adresa Statelor Unite, deoarece atât Franţa, cât şi Regatul Unit deţin arma nucleară, scrie News.ro.

„Dacă ei s-ar lăsa copleşiţi de idei morale foarte distrugătoare, atunci laşi armamentul nuclear să cadă pe mâna unor persoane care pot să cauzeze pagube foarte, foarte grave Statelor Unite”, declară vicepreşedintele lui Donald Trump.

„Vrem ca Europa să se revitalizeze”

Vicepreşedintele american, un catolic practicant, răspundea unei întrebări a unui jurnalist britanic despre unele declaraţii recente ale Papei Leon al XIV-lea.

Suveranul Pontif american Leon al XIV-lea a sugerat recent că Donald Trump vrea să distrugă structura NATO şi să-i marginalizeze pe europeni, iar în tabăra lui Trump, J. D. Vance reprezintă mai degrabă aripa izolaţionistă, împotriva secretarului de Stat Marco Rubio, mai atlantist.

„Cred că politicile economice (ale europenilor) au  produs o stagnare continentală foarte largă. Politicile lor privind imigraţia au  provocat o reacţie violentă împotriva lor din partea populaţiei autohtone”, îi răspunde J. D. Vance.

El spune că nu este de acord cu suveranul pontif.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Cred că Europa nu are o percepţie bună despre ea însăşi în acest moment (...). Noi vrem ca Europa să se revitalizeze. Vrem să fie mult mai autonomă, mult mai autonomă”, declară el.

Jurnalistul îl apostrofează apoi pe vicepreşedinte, din cauza paradoxului de a cere un salt moral, după ce a criticat adesea intervenţionismul american şi propensiunea Washingtonului de a face morală lumii.

„Avem legături culturale, religioase şi economice mult mai puternice cu Europa decât cu orice altă (regiune de) altundeva din lume”, i-a dat replica J. D. Vance.

„Cred, aşadar, că vom avea nişte discuţii morale cu Europa pe care poate că nu le vom avea, de exemplu, cu Republica Democratică Congo (RDC), pentru că există acest sentiment al unei istorii comune şi unor valori culturale împărtăşite”, a spus el.

„Prima țară islamistă care deține arma nucleară”

Vicepreşedintele american abordează apoi subiectul din punctul de vedere al „interesului american mai specific”.

„Franţa şi Regatul Unit deţin arme nucleare”, subliniază el.

„Dacă ei se lasă copleşiţi de idei morale foarte distrugătoare, atunci laşi armele nucleare să cadă pe mâna unor persoane care să cauzeze în mod real pagube foarte, foarte grave Statelor Unite (...). Eu cred că există, de exemplu, persoane aliniate sau apropiate islamiştilor care ocupă, în prezent, funcţii în ţări europene”, declară el.

J. D. Vance subliniază că, la ora actuală, aceste persoane au responsabilităţi la un nivel foarte scăzut.

„Însă nu este de neconceput să ne imaginăm un scenariu în care o persoană cu opinii apropiate islamismului ar putea să aibă o influenţă foarte semnificativă asupra unei puteri nucleare europene”, declară el.

Acest scenariu este întru totul plauzibil „în 15 ani” şi ar reprezenta „o ameninţare foarte directă la adresa Statelor Unite ale Americii”, continuă el.

„Eu cred, aşadar, că există moduri în care conversaţia morală atinge absolut interesele de securitate naţională a Americii”, conchide el.

J. D. Vance nu este la prima ieşire publică pe acest subiect.

La începutul lui 2025, el a catalogat Marea Britanie drept „prima ţară islamistă care deţine arma nucleară”.

În opinia sa, mişcarea Fraţii Musulmani s-a infiltrat la toate nivelurile administraţiei britanice.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichetele de masă nu ajung doar în contractul de muncă. Unde mai trebuie să fie înregistrate
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Totul despre "Michael", filmul despre Michael Jackson. Fiica regelui pop e nemulțumită de proiect: "Am spus...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...