Scholz i-a spus lui Zelenski la telefon că Germania este pregătită să fie unul dintre garanții de securitate ai Ucrainei

Data publicării:
Olaf Scholz
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. Foto: Profimedia Images

Cancelarul Olaf Scholz i-a spus președintelui Volodimir Zelenski că Germania este pregătită să acționeze ca garant de securitate al Ucrainei, a transmis un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, miercuri, relatează Reuters.

Scholz și-a făcut cunoscut interesul ca Germania să joace un astfel de rol într-o discuție telefonică cu președintele ucrainean, a spus Steffen Hebestreit, în timpul unei conferințe de presă, miercuri, la Berlin.

Totuși, purtătorul de cuvânt a precizat că nu dorește să facă speculații cu privire la posibilitatea în care statutul de garant de securitate ar include și o componentă militară.

Marți, ucrainenii au venit la negocieri cu 10 propuneri, printre care se numără inclusiv declararea Ucrainei ca stat neutru, cu garanții de securitate din partea mai multor state, printre care s-ar putea număra și Germania și mai multe alte state europene.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment