Se amână amânarea Brexit. Termenul cerut de Boris Johnson era 31 ianuarie

Prime Minister Boris Johnson Receives Flu Vaccine In Downing Street
FOTO: Jeremy Selwyn - Pool/Getty Images

Statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă vineri la un acord privind durata unei amânări a Brexit-ului, au anunţat surse europene, cu doar şase zile până la ieşirea programată a Regatului Unit din blocul comunitar, relatează DPA şi AFP, citate de Agerpres.

Ambasadorii la UE ai statelor membre s-au întâlnit vineri pentru a discuta solicitarea Marii Britanii de a amâna ieşirea sa din UE după data-limită actuală de 31 octombrie, după ce premierul britanic Boris Johnson a propus organizarea de alegeri anticipate în decembrie.

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, a calificat drept "excelente" discuţiile de vineri. "Lucrările vor continua în următoarele zile", a spus o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Două surse europene au precizat că o decizie va fi luată la începutul săptămânii viitoare

Conferinţa Preşedinţilor din Parlamentul European a evaluat joi ultimele evoluţii privind Brexitul şi a luat decizia ca preşedintele PE, David Sassoli, să-i scrie preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a-i recomanda să accepte solicitarea unei noi amânări a ieşirii Regatului Unit din UE până la 31 ianuarie anul viitor, informează un comunicat al PE.

Conferinţa Preşedinţilor continuă să aibă opinia că procedura de validare privind acordul de retragere nu este o formalitate şi trebuie să aibă la bază o analiză minuţioasă a textului.

"Această amânare va permite Marii Britanii să-şi clarifice poziţia şi Parlamentului European să-şi exercite rolul în mod corespunzător", a subliniat preşedintele Sassoli, potrivit comunicatului PE.

Având în vedere timpul pe care îl necesită o astfel de activitate asiduă, Conferinţa Preşedinţilor a recomandat ca Consiliul European să accepte cererea prim-ministrului britanic Boris Johnson de pe 19 octombrie 2019 pentru amânarea aplicării articolului 50 al Tratatului UE până la 31 ianuarie 2020, cu opţiunea ca această perioadă să se poată încheia mai devreme dacă procedurile de ratificare şi de validare vor fi încheiate atât în Marea Britanie, cât şi în Parlamentul European.

(Editor A.D.)

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate