Secretarul american de Stat Marco Rubio anunță că „faza ofensivă a războiului” din Iran s-a încheiat. Care e noua etapă

Data publicării:
Rubio Briefing 5/5/26
Secretarul american de Stat, Marco Rubio. Foto: Profimedia

Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a „încheiat”.  „Operațiunea s-a încheiat . «Furia epică» s-a încheiat –, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat el.

El a afirmat că Statele Unite se află acum într-o fază „defensivă”, cu o nouă operațiune anunțată de Donald Trump și numită „Proiectul Libertate”.

Rubio a declarat că această operațiune vizează în special salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, asigurând că zece civili au murit din cauza închiderii de către Iran a acestei artere maritime strategice.

Secretarul de Stat a asigurat că Statele Unite nu vor deschide focul din proprie inițiativă, dar a adăugat că, dacă forțele americane care conduc această operațiune vor fi ținta unor atacuri, acestea vor răspunde „cu o eficacitate mortală”.

Rubio a declarat că 10 marinari civili au fost uciși pe fondul escaladării violențelor în Strâmtoarea Ormuz, unde forțele americane au distrus, de asemenea, șapte ambarcațiuni rapide iraniene, potrivit declarației sale.

El a afirmat că SUA vor continua să atace dronele și navele pe care le consideră o amenințare la adresa forțelor sale. Rubio a adăugat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru a extinde o „umbrelă defensivă” asupra transportului comercial pe această cale navigabilă și va continua eforturile de a „elibera” trecerea prin strâmtoare pentru a restabili libertatea de navigație.

Secretarul de Stat a mai spus că emisarii SUA, Steve Witkoff și Jared Kushner, „lucrează intens la o cale diplomatică”, insistând în același timp că Iranul „trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile”.

El a mai spus că Iranul are un „prag de toleranță ridicat”, dar nu unul „nelimitat”. Rubio speră că Beijingul va transmite Iranului că strategia sa în Strâmtoarea Ormuz duce la izolarea globală.

„Statele Unite au luat legătura cu o serie de companii de transport maritim pentru a le ajuta să traverseze Strâmtoarea Ormuz. Sperăm să continuăm să îmbunătățim situația de securitate și vom începe să observăm unele progrese în acest sens”, a mai spus Rubio.

Trump cere Iranului să fluture „steagul alb al capitulării”

Preşedintele american Donald Trump a ridiculizat marţi capacitatea militară a Iranului şi a susţinut că Teheranul "ar trebui să fluture steagul alb al capitulării", dar că este prea mândru pentru a face acest lucru, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Vorbind în faţa presei în Biroul Oval, Trump a repetat că, în contacte private şi contrar declaraţiilor publice făcute de oficialii iranieni, Teheranul ar dori să încheie o înţelegere cu SUA.

"Ei joacă la cacealma, dar, permiteţi-mi să vă spun, vor să încheie o înţelegere. Şi cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?", a continuat liderul de la Casa Albă.

De asemenea, el a lăudat blocada americană asupra porturilor iraniene. "Acesta este ca o bucată de oţel. Nimeni nu va îndrăzni să conteste blocada. Şi cred că funcţionează foarte bine", a mai susţinut preşedintele american.

Când a fost întrebat ce ar trebui să facă Iranul astfel încât SUA să considere că a fost încălcat armistiţiul, Trump a răspuns vag: "Ei bine, veţi afla, pentru că vă voi spune". În schimb, iranienii "ştiu ce să nu facă" şi "ar trebui să fluture steagul alb al capitulării", crede preşedintele SUA.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...