„Secretele de război” ale Rusiei, transformate în informații. Ucraina le oferă partenerilor săi acces la tehnologia armelor capturate

Data publicării:
soldați și rachete în ucraina
Război în Ucraina. Foto cu caracter ilustrativ: REUTERS/Anatolii Stepanov

Ministerul ucrainean al Apărării a anunţat vineri că va pune la dispoziţia partenerilor săi, printr-o platformă cu acces deschis, tehnologiile militare ale armamentului rusesc găsit sau capturat pentru a facilita cunoaşterea secretelor de război ale Rusiei.

„Fiecare unitate de echipament militar rusesc capturată pe câmpul de luptă nu este doar un trofeu. Este o sursă de cunoaştere despre cum funcţionează armamentul inamicului”, a menţionat pe contul său de Telegram ministrul apărării Mihailo Fedorov, transmite EFE, potrivit Agerpres.

El a subliniat că, de la începutul războiului în 2022, militari ucraineni, instituţii ştiinţifice şi centre de cercetare au studiat echipamentul capturat pentru a analiza componentele, soluţiile tehnologice şi punctele slabe.

Aceasta permite Ucrainei să „dezvolte mai rapid contramăsuri eficiente”, a spus Fedorov, care a adăugat că aceste cunoştinţe sunt puse acum la dispoziţia celor care lucrează pentru a întări apărarea ţării invadate prin lansarea platformei „TrophyLab”, un spaţiu ce oferă utilizatorilor verificaţi acces la informaţii despre armamentul rus modern.

Companii, centre de cercetare şi guverne „din ţările lumii libere” vor putea studia în detaliu rachetele ruseşti şi alte sisteme de armament, a promis ministrul rus al apărării.

„Acest lucru va ajuta la găsirea mai rapidă a soluţiilor eficiente pentru a contracara inamicul şi va întări eforturile comune în favoarea victoriei Ucrainei”, a adăugat el.

Fedorov a mai declarat că ţara sa este convinsă că nu trebuie să rămână restricţionată cunoaşterea tehnologiilor adversarului, ci să servească celor care creează mecanisme de apărare.

„Avantajul lor secret se transformă”

Potrivit Kievului, această platformă oferă acces la rezultatele cercetărilor asupra echipamentelor capturate pentru producătorii ucraineni de tehnologii de apărare, unităţi militare, instituţii ştiinţifice şi parteneri internaţionali care ajută Ucraina.

Utilizatorii obţin astfel acces la documentaţie tehnică, rezultate ale cercetărilor şi analize despre armamentul rusesc modern, precum şi la examinări fizice ale probelor capturate, dacă solicită acest lucru.

Ministrul ucrainean al apărării a explicat că sunt prevăzute mai multe formate de lucru, de la studii până la teste ce implică demontarea completă sau distrugerea produsului.

„Aceasta le permite inginerilor să testeze propriile soluţii pe echipamente reale ale inamicului şi să reducă semnificativ ciclul de dezvoltare al tehnologiilor de contramăsură”, a susţinut el.

Mihailo Fedorov a menţionat că Rusia foloseşte împotriva Ucrainei întregul său arsenal şi că Kievul demontează aceste arme bucată cu bucată pentru a cunoaşte tehnologia militară rusă.

„Ceea ce trebuia să fie avantajul lor secret se transformă acum în informaţie deschisă pentru cei care apără democraţia”, a afirmat Fedorov.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...