Șefa comisiei care anchetează activitatea OMS: Este un miracol că pandemia nu s-a transformat în ceva ca în 1918

Data actualizării: Data publicării:
Spitalele din New Delhi sunt in prag de colaps din cauza pandemiei de coronavirus
Foto: Profimedia Images

Organizația Mondială a Sănătății a stabilit comisia independentă care va evalua modul în care a gestionat pandemia de nou coronavirus.

Demararea unei anchete în acest sens a fost votată în unanimitate de către toate cele 194 de țări care fac parte din OMS. Comisia va fi condusă de fostul premier al Noii Zeelande și de fostul președinte al Liberiei. Ambele au intensificat relația dintre țările lor și China cât timp au fost în funcție.

Rezultatele analizei ar urma să fie publicate în noiembrie.

Șeful OMS a spus că evaluarea modului în care a gestionat pandemia nu are legătură cu Statele Unite, care au acuzat organizația că a mușamalizat multe informații în beneficiul regimului comunist din China.

Tedros Ghebreyesus, șeful OMS: "Este timpul pentru reflecție, să ne uităm la lumea în care trăim și să găsim moduri prin care întărim colaborarea, în timp ce lucrăm împreună să salvăm vieți și să aducem pandemia sub control".

Helen Clark, șefa comisiei de anchetă: "Este a șasea oară în 17 ani când OMS declară o urgență internațională de sănătate publică. Ce ne spune asta? Că o dată la trei ani avem aceste boli care se transferă de la animale la oameni și care ne iau prin surprindere.

Miracolul este că nu s-a transformat în ceva ca în 1918. Acesta este miracolul. Nu ne putem aștepta ca miracolul să se repete".

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony a devenit tată pentru a opta oară. Ce nume a primit fetița lui și a Nadiei Ferreira
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...