Șefa diplomației europene nu se va întâlni cu omologul american în vizita din SUA: „Pentru ei, UE nu este un jucător”

Data publicării:
Kaja Kallas face declaratii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas. Foto: Profimedia Images

Şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, nu se va întâlni cu secretarul de stat american Marco Rubio în timpul vizitei sale la Washington „din cauza unor probleme de program”, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează POLITICO.

„Înaltul Reprezentant, vicepreşedintele Kaja Kallas, efectuează o vizită la Washington D.C. în zilele de 26 şi 27 februarie. Ea se va întâlni cu senatori şi congresmeni americani pentru a discuta despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi despre relaţia transatlantică”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Kallas ar fi trebuit, de asemenea, să se întâlnească cu secretarul de stat Marco Rubio în timpul şederii sale la Washington pentru a discuta despre eforturile de a pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina, în contextul în care preşedintele american Donald Trump face presiuni pentru negocieri cu Moscova.

Cei doi diplomaţi de rang înalt s-au întâlnit ultima dată în timpul Conferinţei de securitate de la München, la începutul lunii februarie.

Cu toate acestea, întâlnirea dintre ei de la Washington nu va mai avea loc acum.

„Se pare că administraţia Trump nu ratează nicio ocazie de a arăta că, pentru ei, UE nu este un jucător”, a comentat un diplomat UE cu privire la întâlnirea anulată.

Fostul prim-ministru estonian care acum coordonează politica externă a blocului european a criticat modul în care noua administraţie americană gestionează războiul din Ucraina, denunţând convorbirea lui Trump cu liderul rus Vladimir Putin drept o formă de „împăcare”.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”