Șeful CIA susţine că are „dovezi credibile” că programul nuclear al Iranului a fost „grav afectat” de bombele SUA

Data publicării:
profimedia-1014144465
Această fotografie din satelit, obținută de la Planet Labs PBC și datată 23 iunie 2025, arată instalația de îmbogățire a uraniului din Isfahan, în centrul Iranului, după atacurile americane. Statele Unite au lansat atacuri fără precedent asupra instalațiilor nucleare iraniene, inclusiv Fordo și siturile din Isfahan și Natanz, pe 22 iunie 2023. Foto: Profimedia

Directorul CIA, John Ratcliffe, a emis miercuri o declaraţie potrivit căreia agenţia pe care o conduce a obţinut „un ansamblu de dovezi credibile care indică faptul că programul nuclear al Iranului a fost grav afectat de recentele lovituri ţintite” efectuate de SUA la sfârşitul săptămânii trecute.

„Aceasta include noi informaţii de la o sursă/metodă de încredere istorică potrivit cărora mai multe instalaţii nucleare iraniene cheie au fost distruse şi vor trebui reconstruite pe parcursul mai multor ani”, a precizat Ratcliffe în declarația citată, potrivit CNN, preluat de News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Declaraţia vine la o zi după ce CNN şi alte canale media au relatat despre o analiză preliminară a Agenţiei de Informaţii a Pentagonului, DIA, realizată la aproximativ 24 de ore după atacurile americane, care a constatat că bombardamentele probabil doar au întârziat cu câteva luni capacitatea Iranului de a produce o armă nucleară.

Casa Albă a respins această evaluare, calificând-o drept „greşită”, iar preşedintele Donald Trump a declarat că loviturile au „şters” capacitatea Iranului de a produce o armă.

Tulsi Gabbard îi ține partea lui Trump

La rândul ei, directoarea Directoratului naţional de informaţii, Tulsi Gabbard, a postat miercuri pe X că „noi informaţii” susţin ideea că instalaţiile nucleare ale Iranului au fost „distruse” în urma loviturilor.

„Noi informaţii confirmă ceea ce preşedintele a declarat de numeroase ori: Instalaţiile nucleare ale Iranului au fost distruse", a postat Gabbard miercuri pe X, fără a furniza dovezi.

„Dacă iranienii ar alege să reconstruiască, ar trebui să reconstruiască toate cele trei instalaţii (Natanz, Fordo, Isfahan) în întregime, ceea ce ar dura probabil ani de zile”, a precizat Gabbard.

Un oficial de rang înalt al Casei Albe a declarat pentru CNN că administraţia crede că raportul preliminar al Agenţiei de Informaţii a Apărării (DIA) a fost divulgat după ce evaluarea a fost postată luni seara pe CAPNET - un sistem utilizat pentru schimbul de informaţii clasificate cu Congresul - şi, prin urmare, Casa Albă a luat decizia de a împărtăşi mai puţine rapoarte pe acest sistem.

Administraţia a declarat că desfăşoară, de asemenea, o anchetă cu privire la scurgerea de informaţii.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”