Şeful departamentului de vaccinuri din cadrul Agenţiei americane pentru medicamente a fost forţat să demisioneze

Data publicării:
Silver,Spring,,Md,,Usa,-,June,25,,2022:,The,Fda
Sediul FDA. Foto: Shutterstock

Principalul responsabil cu vaccinurile din cadrul Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) a fost forţat să demisioneze vineri, potrivit presei americane, din cauza opoziţiei sale faţă de secretarul Sănătăţii, Robert Kennedy Jr, care este sceptic cu privire la eficacitatea vaccinurilor. „A devenit clar că adevărul şi transparenţa nu sunt dorite de secretar, ci mai degrabă că acesta caută confirmarea conformă a dezinformării şi minciunilor sale”, a scris doctorul Peter Marks în scrisoarea sa de demisie, potrivit Wall Street Journal şi New York Times, citate de News.ro.

Cele două publicaţii susţin că oficialul se afla în faţa unei alegeri impuse de Departament: demisia sau demiterea. „Dacă Peter Marks nu este dispus să susţină readucerea ştiinţei la standarde înalte şi promovarea unei transparenţe extreme, atunci el nu are ce căuta la FDA sub conducerea puternică a lui Kennedy”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Sănătăţii pentru Wall Street Journal.

Peter Marks a fost director al Centrului pentru evaluarea şi cercetarea produselor biologice, responsabil pentru „asigurarea siguranţei şi eficacităţii produselor biologice, inclusiv a vaccinurilor”, potrivit site-ului FDA. 

Plecarea sa vine într-un moment în care Statele Unite se confruntă cu o epidemie de rujeolă. Un copil nevaccinat a murit la sfârşitul lunii februarie în Texas, fiind primul deces cauzat de această boală extrem de contagioasă în ultimii zece ani.

Robert Kennedy Jr. a transmis în trecut informaţii false pe tema vaccinării. În special, nepotul preşedintelui asasinat JFK a sugerat o legătură între vaccinul ROR (rujeolă, oreion şi rubeolă) şi autism, o teorie bazată pe un studiu falsificat care a fost negat în mod repetat. Cu toate acestea, la începutul lunii martie, el s-a pronunţat în favoarea vaccinării împotriva acestei boli. Ratele de vaccinare au scăzut în Statele Unite în ultimii ani, parţial ca urmare a dezinformării cu privire la vaccinuri.

În scrisoarea sa de demisie, Peter Marks a declarat că a dorit să continue să lucreze la FDA şi cu Robert Kennedy Jr pentru a atenua îngrijorările acestuia din urmă cu privire la eficacitatea vaccinurilor, dar că ministrul a refuzat să facă acest lucru. „Subminarea încrederii în vaccinurile bine stabilite este iresponsabilă şi dăunătoare pentru sănătatea publică”, a scris el, exprimându-şi speranţa că «atacul fără precedent asupra adevărului ştiinţific» va înceta în următorii ani.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Anisia Gafton, mamă pentru prima dată la 42 de ani. Ce nume special au ales ea și Serghei pentru fiul lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Știm cine se va ocupa de pensiile românilor. O veste bună și una rea pentru pensionari. Cu cât cresc pensiile?
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro