Șeful diplomației iraniene se duce la Beijing, înainte de întâlnirea pe care Trump o are cu Xi Jinping

Data publicării:
Iran's Foreign Minister Abbas Araghchi gestures
Abbas Araqchi, ministrul de externe al Iranului. Foto: Profimedia

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, se va deplasa marţi la Beijing pentru discuţii cu omologul său chinez „privind relaţiile bilaterale şi evoluţiile regionale şi internaţionale”, a anunţat ministerul său pe contul de Telegram. Vizita are loc în contextul în care Donald Trump are programată, la rândul său, o vizită în China în perioada 14-15 mai, relatează The Guardian.

Trump merge în China în perioada 14-15 mai pentru a se întâlni cu omologul său Xi Jinping, fiind prima sa vizită în ţara rivală de la revenirea la Casa Albă în ianuarie 2025.

Deşi Beijingul a condamnat atacurile iniţiale ale SUA şi Israelului asupra Iranului, care au declanşat războiul la sfârşitul lunii februarie, China a adoptat în mare măsură o poziţie de neutralitate de atunci şi a făcut apel la o soluţionare diplomatică a conflictului.

Deşi China este cel mai mare cumpărător de petrol iranian, rezervele sale de combustibili fosili şi mixul energetic diversificat au protejat-o de cele mai grave efecte ale şocului petrolier care a rezultat din închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz.

În primul an de la revenirea lui Trump la funcţie, Washingtonul şi Beijingul s-au ciocnit pe tema comerţului şi a tarifelor până când s-a declarat un armistiţiu în octombrie, când Trump şi Xi s-au întâlnit în Coreea de Sud.

„Mă voi întâlni cu preşedintele Xi peste două săptămâni. Aştept cu nerăbdare acest moment”, a declarat Trump luni cu ocazia unui eveniment la Casa Albă. „De fapt, va fi o vizită foarte importantă”, a adăugat el.

Într-un interviu acordat luni postului Fox News, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a îndemnat China să-şi intensifice eforturile diplomatice pentru a convinge Iranul să deschidă strâmtoarea Ormuz pentru transportul maritim internaţional.

Vizita la Beijing a lui Araqchi are loc după ce şeful diplomaţiei iraniene s-a deplasat săptămâna trecută în Rusia pentru discuţii cu preşedintele Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin i-a spus lui Araqchi că Moscova va face tot ce-i stă în putinţă pentru a ajuta Teheranul.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Alexandru Nazare. Ministrul se căsătorește cu o artistă de muzică populară
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Senatorii pregătesc creșterea pensiilor civile și militare. 10 proiecte de lege îi vizează pe pensionari
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”