Șeful FSB: „Unități de bandiți” plănuiesc „acte teroriste” în campania pentru prezidențialele din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
putin ameninta - kremlin.ru

Foștii militanți din „unitățile de bandiți” active în Siria reprezintă în prezent un pericol real după înfrângerea grupării Statul Islamic, mulți dintre ei intenționând să revină în Rusia, a avertizat marți șeful Serviciului federal de securitate rus (FSB), Aleksandr Bortnikov, potrivit RIA Novosti, citată de Reuters, transmite Agerpres. 

Într-o reuniune a Comitetului național antiterorism din Rusia, Bortnikov a dezvăluit că o celulă extremistă din Asia Centrală plănuiește să comită „acte teroriste” în regiunea Moscovei în timpul vacanței de Anul Nou și al campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale de anul viitor din Rusia.

Autoritățile ruse anunță constant dejucarea unor atacuri teroriste. În luna august, Moscova a informat despre arestarea a patru presupuși membri ai Statului Islamic, care ar fi planificat atentate sinucigașe împotriva unor centre comerciale și în transportul public din Moscova.

În iulie, FSB a anunțat că a arestat la Moscova șapte rezidenți din Asia Centrală, pe care i-a acuzat de pregătirea unor atentate la Sankt Petersburg.

De la începutul intervenției sale militare în Siria la 30 septembrie 2015, Rusia — aliată a regimului de la Damasc — a fost amenințată cu represalii de către grupările Statul Islamic și Fateh al-Sham, fostul Front Al-Nusra ce era filiala siriană a rețelei teroriste internaționale Al-Qaida.

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a anunțat săptămâna trecută că va candida la un al patrulea mandat în alegerile din martie 2018. Putin se află la putere din 2000, fiind președinte timp de trei mandate și premier. Dacă va fi reales la anul, se va afla în fruntea statului rus până în 2024.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri