Șeful JPMorgan: „Cred că SUA ar trebui să ofere Europei un stimulent major.” Ce propunere face Jamie Dimon

Data publicării:
Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon
Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon. Sursa foto: Profimedia Images

Statele Unite ar trebui să ofere Europei un amplu acord economic şi de liber schimb în schimbul unor reforme economice şi militare semnificative, consideră Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, care susţine că o astfel de înţelegere ar putea consolida puterea economică şi strategică a Occidentului, transmite CNBC.

Dimon şi-a prezentat propunerea într-un articol de opinie publicat în Wall Street Journal, în care susţine că Washingtonul ar trebui să ofere Europei perspectiva unui acord comercial major dacă aceasta adoptă reformele considerate esenţiale pentru securitatea şi rezilienţa economică.

„Cred că SUA ar trebui să ofere Europei un stimulent major: dacă implementează reforme economice şi militare semnificative, inclusiv tot ceea ce considerăm crucial pentru securitate şi rezilienţă, SUA vor negocia un acord economic şi de liber schimb amplu cu Europa”, a scris Dimon, potrivit News.ro.

În opinia sa, disputele actuale dintre Statele Unite şi Europa sunt minore în comparaţie cu amploarea şi avantajele potenţiale ale unei asemenea înţelegeri. Acordul ar putea fi extins ulterior şi către alte democraţii aliate, printre care Canada, Mexic, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Filipine.

Dimon consideră că eliminarea barierelor comerciale între aceste economii ar putea schimba fundamental relaţiile economice dintre SUA şi aliaţii săi, oferindu-le posibilitatea să aibă un rol mai important în stabilirea regulilor comerţului mondial şi să-şi consolideze cooperarea în faţa presiunilor exercitate de regimurile autoritare.

Propunerea CEO-ului JPMorgan contrastează cu politicile comerciale protecţioniste promovate de administraţia preşedintelui Donald Trump. Relaţiile comerciale ale Washingtonului cu unii dintre principalii săi parteneri, inclusiv Uniunea Europeană şi Canada, s-au deteriorat pe fondul introducerii tarifelor şi al negocierilor comerciale tensionate.

Dimon consideră că Uniunea Europeană trebuie să finalizeze proiectele privind Uniunea Pieţelor de Capital şi Uniunea Bancară, pentru a îmbunătăţi competitivitatea economiei europene. De asemenea, el susţine aplicarea recomandărilor raportului Draghi şi consolidarea independenţei Europei în domenii precum apărarea, industria şi energia.

O Europă capabilă să mobilizeze mai eficient capitalul, să dezvolte companii inovatoare la scară globală, să consolideze producţia pentru apărare şi să reducă dependenţele strategice ar deveni, în opinia lui Dimon, un partener economic şi de securitate mai puternic pentru Statele Unite şi o contrapondere mai solidă la puterea economică a Chinei.

Şeful JPMorgan a criticat şi în trecut ritmul redus de creştere al economiei europene, numărul limitat de companii europene cu importanţă globală şi dependenţele strategice ale continentului. Anul trecut, într-o intervenţie în faţa liderilor politici şi de afaceri europeni din Irlanda, Dimon avertiza că Europa pierde teren în raport cu Statele Unite şi Asia.

În acelaşi timp, Dimon susţine că Statele Unite trebuie să ia măsuri pentru a-şi păstra poziţia de principală putere economică şi militară mondială şi pentru a revitaliza ceea ce el numeşte ”visul american” şi valorile americane.

O combinaţie între consolidarea alianţelor Statelor Unite şi reforme ambiţioase în Europa ar putea, potrivit lui Dimon, asigura forţa economică şi geopolitică a lumii occidentale pe termen foarte lung.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro