Șeful NATO: Nu am văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești. Anunță că retrag trupe, dar armamentul rămâne acolo

Data actualizării: Data publicării:
jens stoltenberg la mihail kogalniceanu
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Secretarul general al NATO spune că până acum nu a văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești în apropiere de frontierele Ucrainei și cere oficial Moscovei să retragă atât militarii, cât și armanentul. Pe de altă pate, el spune că eforturile diplomatice oferă „motive pentru un optimism prudent”.

Declarația vine după ce Ministerul rus al Apărării a anunțat că o parte din trupele poziționate la granița cu Ucraina se întorc la bazele lor, după încheierea unor exerciții militare.

„Nu am văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești la granița cu Ucraina, dar vom continua să monitorizăm situația. Vom urmări să vedem ce face Rusia”, a spus Stoltenberg într-o conferință de presă.

„Anunță că retrag trupe, dar armamentul rămâne acolo. Mișcarea acestor trupe nu reprezintă o retragere clară”, a adăugat el.

Stoltenberg a cerut oficial Rusiei să-și retragă atât trupele, cât și tehnica militară din apropierea frontierelor.

„Cu toată această tehnică militară, Rusia poate invada Ucraina fără efort suplimentar, în orice moment”, a continuat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a adaugat că „semnalele” venite de la Moscova în ceea ce privește eforturile diplomatice oferă „motive pentru un optimism prudent”.

În ultimele luni, Rusia a masat peste 100.000 de militari în apropierea granițelor cu Ucraina.

„Există semnale din partea Moscovei pentru o continuare a diplomaţiei. Acest lucru îndeamnă la un optimism prudent, însă desfăşurarea de trupe de către Rusia nu permite o reducere a tensiunilor atât timp cât echipamentele grele rămân pe teren”, a explicat Stoltenberg.

El a mai spus că NATO încă aşteaptă răspunsul Rusiei la propunerile sale privind securitatea.

„Sperăm că vom obţine în curând un răspuns de la Rusia la scrisoarea noastră”, a spus Stoltenberg, adăugând că situaţia actuală încă reprezintă „cea mai gravă criză de securitate cu care se confruntă Europa de decenii”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...