Șeful Pentagonului, despre contraofensiva ucrainenilor: „Este foarte, foarte încurajator”

Data actualizării: Data publicării:
Lloyd Austin face declarații la sediul Pentagonului.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Foto: Profimedia

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a remarcat vineri succesul forțelor ucrainene în operațiunile lor din Harkov și Herson, scrie Reuters. Avansul puternic al ucrainenilor și contraofensiva-surpriză din Harkov au provocat pierderi imense rușilor, estimează serviciile occidentale de informații.

Trupele ucrainene au recucerit peste 700 de kilometri pătrați de teritoriu în sud și în regiunea Harkov din est, unde au avansat până la 50 de kilometri dincolo de liniile rusești și au eliberat peste 20 de sate, a declarat joi un general ucrainean.

„Vedem succese în Herson, vedem succese în Harkov, ceea ce este foarte, foarte încurajator”, a declarat Lloyd Austin la o conferință de presă în Cehia, alături de omologul său de la Praga.

Avansul ucrainenilor reprezintă o lovitură serioasă pentru ruși, care au suferit pierderi imense în vieți omenești, potrivit serviciilor occidentale de informații. Totodată, reprezintă un avânt puternic pentru Kiev, care este nerăbdător să le arate puterilor occidentale care îl susțin că poate schimba lucrurile pe teren și merită sprijin în continuare.

Unele dintre cele mai mari câștiguri par să fi fost realizate săptămâna aceasta, în timpul unei contraofensive-surpriză a ucrainenilor în Harkov, unde trupele Kievului au reușit o străpungere neașteptată și adâncă în liniile rușilor.

Ucraina anunță de mai multe săptămâni o puternică contraofensivă în sud, iar analiștii militari occidentali sunt de părere că Rusia s-ar fi lăsat descoperită în alte zone, pentru a-și întări trupele din sud.

Joi, secretarul Lloyd Austin a anunţat la baza americană Ramstein din Germania, unde s-au reunit aliaţii Kievului pentru a-şi coordona sprijinul, că Statele Unite vor livra Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 675 milioane de dolari.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți depune la bancă fără „probleme cu ANAF”. Ce se întâmplă, de fapt, când vii cu o sumă mare cash
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, la un pas de tragedie după ce a născut. Abia după o lună a găsit puterea să vorbească: "Mi-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”