Galerie Foto Șeful securității de la palatul prezidențial din Haiti a fost reținut de poliție în cazul asasinării președintelui Jovenel Moise

Data publicării:
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise.
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images

Șeful securității palatului prezidențial din Port au Prince a fost reținut de poliție, potrivit unui apropiat al său, în timp ce autoritățile din Haiti continuă să investigheze asasinarea președintelui Jovenel Moise, informează CNN.

Dimitri Herard, șeful echipei de securitate a Palatului Național, a fost interogat miercuri la Inspectoratul General, apoi transferat la o secție de poliție din Port au Prince, a declarat Carl Martin, un asociat al lui Herard care va coordona și echipa de apărare a acestuia.

Când Herard a întrebat poliția de ce este reținut, i s-a spus că decizia "vine de sus", a spus Martin, care a vorbit miercuri seară cu șeful securității Palatului Național. Carl Martin a declarat că poliția i-a luat pistolul și telefonul mobil lui Dimitri Herard și ei au vorbit prin telefonul unui polițist.

Martine Moise a fost și ea rănită în atacul în care a murit președintele din Haiti. Foto: Profimedia
Martine Moise a fost și ea rănită în atacul în care a murit președintele din Haiti. Foto: Profimedia

Martine Moise a fost și ea rănită în atacul în care a murit președintele din Haiti. Foto: Profimedia | Poza 1 din 24
Martine Moise a fost și ea rănită în atacul în care a murit președintele din Haiti. Foto: Profimedia
Asasinii preşedintelui Jovenel Moise ar fi mercenari care s-au dat drept agenți DEA. Foto: Profimedia | Poza 2 din 24
Asasinii preşedintelui Jovenel Moise ar fi mercenari care s-au dat drept agenți DEA. Foto: Profimedia
Primele imagini cu asasinii președintelui din Haiti Foto: Captură video | Poza 3 din 24
Primele imagini cu asasinii președintelui din Haiti Foto: Captură video
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images | Poza 4 din 24
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images
Urme de gloanțe pe clădirea în care a fost asasinat președintele haitian Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images | Poza 5 din 24
Urme de gloanțe pe clădirea în care a fost asasinat președintele haitian Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images | Poza 6 din 24
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images
Glonț descoperit de polițiști în ancheta privind asasinarea lui Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images | Poza 7 din 24
Glonț descoperit de polițiști în ancheta privind asasinarea lui Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images
Mașini ale armatei la locuința președintelui haitian asasinat, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images | Poza 8 din 24
Mașini ale armatei la locuința președintelui haitian asasinat, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images | Poza 9 din 24
Ancheta la locuința președintelui asasinat din Haiti, Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images
Un soldat stă în fața reședinței private unde a fost asasinat Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images | Poza 10 din 24
Un soldat stă în fața reședinței private unde a fost asasinat Jovenel Moise. Foto: Profimedia Images
Oamenii se uită într-o mașină de poliție care trece pe stradă, în timp ce secția Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise, este înconjurată. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 11 din 24
Oamenii se uită într-o mașină de poliție care trece pe stradă, în timp ce secția Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise, este înconjurată. Sursa foto: Profimedia Images
Doi bărbați suspectați că ar fi implicați în uciderea președintelui Jovenel Moise sunt transportați la secția de poliție Petionville. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 12 din 24
Doi bărbați suspectați că ar fi implicați în uciderea președintelui Jovenel Moise sunt transportați la secția de poliție Petionville. Sursa foto: Profimedia Images
Doi bărbați suspectați că ar fi implicați în uciderea președintelui Jovenel Moise sunt transportați la secția de poliție Petionville. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 13 din 24
Doi bărbați suspectați că ar fi implicați în uciderea președintelui Jovenel Moise sunt transportați la secția de poliție Petionville. Sursa foto: Profimedia Images
O mașină de poliție cu agenți și civili se îndreaptă către mahalaua Jalousie, lângă Port au Prince, unde au fost arestați mai mulți suspecți în cazul uciderii președintelui haitian. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 14 din 24
O mașină de poliție cu agenți și civili se îndreaptă către mahalaua Jalousie, lângă Port au Prince, unde au fost arestați mai mulți suspecți în cazul uciderii președintelui haitian. Sursa foto: Profimedia Images
Un polițist din secția Petionville încearcă să liniștească mulțimea. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 15 din 24
Un polițist din secția Petionville încearcă să liniștească mulțimea. Sursa foto: Profimedia Images
Leon Charles, șeful Poliției Naționale din Haiti, urmărește situația, în timp ce mulțimea înconjoară secția Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 16 din 24
Leon Charles, șeful Poliției Naționale din Haiti, urmărește situația, în timp ce mulțimea înconjoară secția Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise. Sursa foto: Profimedia Images
Mulțimea înconjoară secția de poliție Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 17 din 24
Mulțimea înconjoară secția de poliție Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise. Sursa foto: Profimedia Images
Mulțimea înconjoară secția de poliție Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 18 din 24
Mulțimea înconjoară secția de poliție Petionville, unde sunt reținuți suspecții în cazul uciderii președintelui Jovenel Moise. Sursa foto: Profimedia Images
Soția președintelui Jovenel Moise este transferată la un spital din SUA, după ce a fost împușcată de mai multe ori. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 19 din 24
Soția președintelui Jovenel Moise este transferată la un spital din SUA, după ce a fost împușcată de mai multe ori. Sursa foto: Profimedia Images
Soția președintelui Jovenel Moise este transferată la un spital din SUA, după ce a fost împușcată de mai multe ori. Sursa foto: Profimedia Images | Poza 20 din 24
Soția președintelui Jovenel Moise este transferată la un spital din SUA, după ce a fost împușcată de mai multe ori. Sursa foto: Profimedia Images
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images | Poza 21 din 24
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images | Poza 22 din 24
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images | Poza 23 din 24
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images | Poza 24 din 24
Presupușii asasini ai președintelui din Haiti FOTO: Profimedia Images
,

Carl Martin a declarat pentru CNN că președintele Jovenel Moise avea o echipă de securitate numeroasă și unitatea lui Herard avea în componență mai mulți ofițeri, dar "el este singurul reținut în acest fel". Lanțul de comandă "nu se oprește la Dimitri", a adăugat acesta.

Potrivit coordonatorului echipei de apărare a lui Herard, acesta din urmă speră la "o șansă corectă la o investigație corectă" odată cu implicarea agențiilor Interpol și FBI. "Poziția lui Herard e politică. Are mulți adversari politici", a mai spus Martin.

Inițial, poliția haitină l-a plasat pe Herard în izolare, din motive de siguranță.

Președintele haitian Jovenel Moise a fost ucis miercurea trecută în timpul unui atac asupra reședinței sale din capitala Port au Prince. Potrivit autorităților, în operațiune au fost implicați cel puțin 26 de columbieni, unii dintre ei foști soldați, angajați printr-o companie de securitate din Florida.

Dimitri Herard, șeful echipei de securitate de la palatul prezidențial, a călătorit la finalul lunii mai în Ecuador prin Bogota, capitala Columbiei. Poliția columbiană a anunțat pe 12 iulie că investighează dacă Herard, în timpul petrecut în Columbia, s-a întâlnit cu vreunul dintre cetățenii columbieni care ar fi implicați în asasinat.

Cu toate acestea, mai mulți oameni, inclusiv rude ale columbienilor reținuți, au declarat pentru CNN că acuzațiile la adresa acestora nu se susțin. Matias Gutierrez, un fost soldat din trupele speciale columbiene, a declarat marți pentru CNN că cei 26 de suspecție columbieni fuseseră angajați de fapt pentru a asigura paza președintelui și că inclusiv el fusese abordat pentru acest loc de muncă de către compania de securitate din Florida.

"Au spus doar că este vorba de o companie americană și că postul este de agent de securitate în Haiti. Pază pentru președintele din Haiti, care ar fi fost amenințat cu moartea", a spus Gutierrez. "A fost un complot", spune el. "Cum poate să existe un astfel de asasinat și să nu fie nicio victimă în afară de președinte? Dacă suspecții ar fi făcut asta, ar fi trebuit să intre în palat și să-i ucidă pe agenții de securitate înainte să ajungă la președinte. Ar fi existat o scenă de luptă".

Trei cetățeni americani născuți în Haiti sunt suspectați de implicare în atac și au fost reținuți săptămâna trecută. Până acum, cel puțin 39 de oameni ar fi fost implicați în asasinarea președintelui Jovenel Moise.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri